Modul în care a apărut Maria Băsescu în public a reușit să atragă toate privirile. Mai mult, a fost vorba despre un eveniment restrâns, în familie, la care soția fostului președinte a participat, în urmă cu câteva zile.
Weekendul ce tocmai s-a încheiat i-a regăsit la un botez pe fostul președinte Traian Băsescu și soția acestuia, Maria. Într-un filmuleț publicat pe Facebook chiar de către mezina familiei, Elena Băsescu, se poate vedea că fosta primă doamnă a avut un rol esențial.
La fericitul eveniment la care a participat, Maria Băsescu a devenit nașa unui băiețel. Momentul s-a petrecut la o biserică din Capitală, acolo unde a fost micuțul creștinat. Soții Băsescu au devenit părinții spirituali ai acestuia și au afișat un aer vesel, pe tot parcursul botezului. Mai mult, soția fostului șef de stat a purtat o rochie elegantă, într-o nuanță de albastru electric.
Maria Băsescu e considerată o prezență elegantă de fiecare dată când își face apariția în public. Și cum în ultima perioadă aparițiile sale nu au mai fost chiar atât de dese, fosta primă doamnă pare că și-a ales din timp ținuta.
„Nu doarme deloc”, poate fi auzit cum spune jovial Traian Băsescu. Fostul președinte a făcut referire și la bebelușul pe care îl avea în brațe, dar și la nepoata lui. Micuța era ținută la rândul ei în brațe de către mama Elena Băsescu.
Maria Băsescu a fost nașă în weekend, dar mulți dintre invitații prezenți la evenimentul cu pricina au fost cu ochii și pe mezina familiei. De curând s-a aflat că Elena Băsescu și tatăl fetiței sale de un an nu mai formează un cuplu. EBA și Cătălin Gheorghe s-au despărțit, dar din relația lor a rezultat micuța Anastasia. Bruneta a fost însoțită la biserică de toți cei trei copii ai săi, micuții fiind îmbrăcați foarte elegant.