RCS-RDS a înregistrat creșteri exponențiale de clienți în 2018, potrivit datelor ANCOM și nu doar pe sectoarele internet fix și televiziune. Orange, Vodafone și Telekom au fost depășite.
RCS-RDS a depășit întreaga concurență în ceea ce privește portările la telefonie mobilă, dar Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a furnizat date doar până în luna decembrie.
Totuși, informațiile pentru cele 11 luni arată cum Digi Mobil i-a depășit pe toți cei trei mari operatori din România. Diferențele de valori dintre operatori sunt destul de mari, în ciuda faptului că Digi Mobil a fost de multe ori criticată de clienți că nu oferă un semnal foarte bun.
În 2018, principalul competitor al Digi Mobil a fost Telekom, care are printre cele mai ieftine și avantajoase abonamente și opțiuni cu internet nelimitat. În ciuda concurenței, Digi Mobil a atras mai mulți clienți în cele 11 luni, așa cum s-a întâmplat și în 2017.
Cel mai probabil, RCS-RDS a fost mai convingător datorită tarifelor lunare foarte mici, care sunt principalul atu când vine vorba de portări.
Digi Mobil a fost alegerea mai potrivită decât Telekom, Vodafone sau Orange, dar spre finalul lui 2018, tarifele operatorilor au început să fie egalate. Telekom a mai venit și cu abonamentul liber de contract care, de asemenea, prezintă un real avantaj pentru cei care nu vor să fie “legați” de un operator timp de 12 sau 24 de luni.
După cum spuneam, ANCOM nu oferă date și pentru luna decembrie, dar este puțin probabil ca situația să se prezinte altfel.
Pentru 2019, tot mai mulți operatori încearcă să facă intrarea conexiunii 5G, dar, chiar dacă unul sau chiar toți vor reuși să o aducă și în România, este puțin probabil să se bucure prea mulți clienți de 5G. Deocamdată, nici nu prea există telefoane care să suporte noua conexiune.