Paul Iorga, fiul cel mic a regretatului Leo Iorga, este un solist care vine puternic din urmă. Tatăl său, care s-a stins în anul 2019, după o luptă cu o boală grea, i-a fost mentor în muzică și în viață. Paul Iorga, în vârstă de 25 de ani, a vorbit despre relația strânsă cu tatăl său, despre pasiunea pentru muzică moștenită din familie, dar și despre decizia surprinzătoare pe care a luat-o.
Fiul lui Leo Iorga a luat o decizie surprinzătoare, aceea de nu se promova în muzică prin faptul că este fiul lui Leo Iorga, ci numai prin prisma muncii sale.
„Spre norocul meu, prin munca mea am reușit să deschid multe uși fară a fi nevoie să îl menționez pe tata în vreo discuție. Ba, din contră, nu-mi place deloc să spun despre el, pentru că lumea uneori te percepe diferit decât ar trebui, automat parcă toate lucrurile se rezumă la el în loc să se rezume la ceea ce fac eu și de ce sunt în stare să fac.
Probabil că așa am fost obișnuit, dacă nu cumva chiar învățat, să mă pot prezenta cu numele meu fără a fi nevoie să mă folosesc de “tata”, ci pur și simplu de rezultatele muncii mele. De altfel, a fost mai surprinzător pentru cei cu care deja colaboram să afle, d-abia după, că muzica e “moștenire” de familie”, a spus Paul Iorga pentru Impact.ro.
După decesul tatălui său, Paul Iorga a lansat videoclipul ”Singur în noapte”, în care, pe refren, se aude și vocea tatălui său, dintr-o înregistrare mai veche. Despre această piesă, artistul face mărturisiri.
„Îmi doream de mult timp să fac o piesă cu tatăl meu, însă, din păcate, am reușit abia după ce el nu a mai fost. Cu toate acestea, mă bucur enorm că am realizat piesa, indiferent de timpul ei.
Nu mi-a fost foarte greu să înregistrez partea mea de piesă, a fost o întâmplare că eu am cântat pe ea. În primă fază, am vrut doar să păstrez refrenul lui și să dau altcuiva piesa, iar Zhao a auzit melodia și a scris prima strofă, rămânând ulterior parte goală pentru strofa a doua.
Întâmplarea face că pur și simplu am intrat în studio, cu primele versuri din strofă în minte, pentru că tocmai trecusem pe lângă locul unde tata a plecat dintre noi.
Practic, așa a fost să fie, nimic nu a fost greu sau apăsător, doar natural. (…) Pentru mine a fost un omagiu adus tatălui meu și bucuria de a fi totuși împreună pe o piesă. Sigur se bucură de Sus! ”, a mai spus Paul Iorga.
Paul Iorga mai are și alte proiecte în plan, susținând că are și câteva idei de afaceri, însă muzica va rămâne primordială.