O femeie din Brazilia a fost prinsă de polițiștii de frontieră pe Aeroportul „Henri Coandă” în timp ce încerca să introducă în țară un kilogram de cocaină. Femeia înghițise mai multe punguțe cu droguri, iar riscul ca una dintre ele să se spargă și să îi provoace complicații grave era foarte mare.
Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, luni, 14 februarie, femeia s-a prezentat la Punctul de Trecer a Frontierei Aeroport Henri Coandă, iar în urma controalelor, dar și a analizelor de risc efectuate de poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali „a rezultat suspiciunea că aceasta a ingerat droguri în vederea introducerii acestora pe teritoriul României”.
Potrivit unor surse din Poliția de Frontieră, citate de stirileprotv.ro, femeia de 48 de ani a plecat din Sao Paolo cu o cursă până în Zurich, iar din Elveți a zburat către București.
Oamenii legii au transportat-o pe femeia de origine braziliană la spital, unde a eliminat cantitatea totală de substanțe interzise în decurs de două zile (15-17 februaire).
Individa a fost reținută joi pentru 24 de ore și va fi prezentată Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Polițiștii Brigăzii Antitero au organizat recent un flagrant pe DN1, pe raza localității Bărcănești, județul Prahova, în urma căruia au prins un bărbat care transporta în mașina sa peste un kilogram de canabis. În autovehicul se mai aflau două tinere.
Drogurile ar fi trebuit să ajungă la consumatorii din Ploiești și nu numai. În cadrul anchetei, oamenii legii au efectuat și o serie de percheziții domiciliare la alte persoane bănuite că au legătură cu traficul de substanțe interzise.
Oamenii legii au descins la șase adrese diferite, acolo unde au găsit atât canabis, cât și cocaină. De asemenea, au confiscat sume mari de euro, lei și franci elvețieni. Membrii grupării aveau vârste cuprinse între 22 și 38 de ani.
Pe 10 februarie, polițiștii au descins în 20 de locații din Timiș și Gorj pentru a destructura o rețea de traficanți care vindeau stupefiantele în județul Timiș. 15 persoane au fost duse la audieri, iar dintre acestea 10 au fost arestate preventiv.
Captura a fost impresionantă.
În urma celor 20 de percheziții efectuate ieri, 10 februarie, polițiștii au ridicat în vederea confiscării, 5,2 kg de amfetamină, 246 de comprimate de ecstasy, 110 g de cocaină, 800 g de canabis, 8.000 de euro, 8.000 de lei și cântare de precizie”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Potrivit oamenilor legii, persoanele arestate distribuiau MDMA, amfetamină și canabis.
Citește și: „Connect-R recunoaște consumul de droguri: „Am dat de cocaină”