Dinamo scapă iar de retrogradare?! Echipa din Ștefan cel Mare este într-o situație dezastruoasă, atât sportiv, cât și financiar. Cu toate acestea, „câinii” ar putea beneficia de o șansă nesperată de a rămâne în Liga 1, datorită problemelor uriașe pe care un alt club le are. Dinamo a fost „iertată” de căderea în Liga a 2-a, la finalul sezonului 2019 – 2020, după ce FRF a decis mărirea numărului de echipe din primul eșalon.
Dinamo scapă iar de retrogradare?! Echipă galonată cu 18 titluri, alb-roșii sunt cu un picior „în groapă”. „Câinii” trec prin cea mai dificilă perioadă a existenței lor, iar șansele de a mai evita retrogradarea sunt tot mai reduse. Aflată în insolvență, gruparea antrenată de Flavius Stoican ocupă abia locul 15 în Liga 1, cu doar 13 puncte, la 9 distanță de Gaz Metan Mediaș.
Cu toate acestea, Dinamo ar putea beneficia de o șansă nesperată pentru a se salva, și în cest sezon, de la căderea în Liga a 2-a. S-a mai întâmplat la finalul sezonului 2019 – 2020, când dinamoviștii au fost salvați de FRF. Dinamo a terminat play-out-ul pe locul 7 din 8, o poziție direct retrogradabilă, dar și cu 5 meciuri restanță, situație generată de pandemie. FRF a schimbat sistemul și a decis ca numărul de echipe din prima ligă să crească cu două echipe, de la 14 la 16, pentru ca trupa din „Ștefan cel Mare” să evite picarea în Liga 2.
Dinamo n-a dus-o mai bine nici în sezonul 2020 – 2021. Dar, un mic reviriment spre finalul play-out-ului i-a adus în incredibila postură de a fi aproape de calificarea în barajul pentru Conference League. Aceasta, în condițiile în care mai multe grupări mai bine clasate nu aveau obținută licența UEFA pentru a juca în cupele europene.
În acest an, Dinamo e intrată în insolvență, iar pe gazon e deja o performanță când obține un rezultat de egalitate. Cu doar 13 puncte strânse, echipa lui Flavius Stoican pare, în mod normal, o candidată sigură la retrogradarea directă. Totuși, dinamoviștii ar putea beneficia de situația și mai disperată în care a ajuns un alt club din Liga 1, Gaz Metan Mediaș.
Gruparea antrenată de Ilie Poenaru ocupă locul 14, cu 22 de puncte, dar a intrat în colaps financiar. A fost deja penalizată cu pierderea a 2 puncte, din cauza restanțelor salariale. Jucători neplătiți cu lunile, datorii, totul pare că îi duce pe medieșeni către faliment și chiar desființare.
9 jucători de la Gaz Metan Mediaş au fost declaraţi liberi de contract: Horj, Trif, Lixanndru, Grădinaru, Vâlceanu, Moura, Filip, Matricardi, Yuri şi Morar, scrie gsp.ro. Ei trebuie să îşi găsească echipă în termen de 5 zile. În caz contrar, ei vor fi nevoiţi să revină la Gaz Metan Mediaş. Culmea, următoarea etapă din Liga 1 le va pune față în față chiar pe cele două echipe.
Trupa lui Ilie Poenaru va aborda partida de vineri, 18 februarie, cu Dinamo, cu rezerve și juniori de la echipa secundă. În condițiile în care însuși antrenorul Poenaru a amenințat cu plecarea dacă situația nu-și va găsi o rezolvare.
Dar, o eventuală retrogradare directă a Gazului din cauze financiare sau – și mai rău – desființarea echipei, ar fo o „mană cerească” pentru dinamoviști. Într-o asemenea situație, „câinii” vor avea, din nou, șanse reale de a prinde măcar locul care să asigure prezența în barajul pentru menținerea în Liga 1, ce se va disputa cu echipa clasată pe locul 3 în Liga a 2-a.