15 feb. 2022 | 10:40

Ce diferențe sunt între salariile de la Stat față de cele de la privat. Câți angajați sunt în România

Diverse
Ce diferențe sunt între salariile de la Stat față de cele de la privat. Câți angajați sunt în România
Ce diferente sunt intre salariile de la Stat fata de cele de la privat. Cati angajati sunt in Romania

Dacă în urmă cu câțiva ani, salariile de la stat erau mai mici față de cele din privat, acum raportul s-a schimbat. Bugetarii sunt plătiți mai bine față de angajații din mediul privat, iar acest lucru face ca tot mai mulți români să își doreacă să ocupe un post în instituțiile publice. Anul trecut, numărul salariaților din aparatul public a crescut cu 13.000. Specialiștii consideră însă că acest trend crescător ar putea avea un impact negativ asupra bugetului de stat.

Care sunt diferențele salariale între stat și privat

Diferența salarială între aparatul bugetar și mediul privat este de aproximativ 1.000 de lei, în favoarea angajaților de la stat, potrivit stirileprotv.ro. În prezent, în administrația publică lucrează peste 1,2 milioane de români, iar mai bine de jumătate dintre ei, respectiv 63%, lucrează în administrația centrală. Spre exemplu, doar Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Educației au peste 400.000 de angajați împreună.

În momentul de față, în aparatul public lucrează peste 1.260.000 de români, iar trendul este crescător. Numai în luna ianuarie au fost angajați peste 3.000 de oameni. Principalele avantaje ar fi salariul mai bun față de mediul privat și programul fix.

Locurile de muncă de la stat sunt scose la concurs și postate pe platforma posturi.gov.ro. În momentul de față există peste 700 de anunțuri, cele mai multe dintre ele fiind pentru funcții de execuție pe perioadă nedeterminată. Fiecare loc de muncă are o descriere detaliată și informații despre concursul care trebuie susținut. Interesul românilor pentru posturile de la stat se vede și din numărul de accesări al platformei. În luna ianuarie a fost vizitată de aproximativ un milion de ori.

Expert în politici publice: „La un moment dat trebuie să mai strângi surubul”

Specialiștii consideră însă că trendul crescător al românilor care se angajează la stat reprezintă un motiv de îngrijorare pentru că banii din de salarii sunt împruimutați și ar fi greu de returnat. În acest context, propunerea ar fi ca sectorul bugetar să mai strângă cureaua.

Trendul e îngrijorător, tendința. Pentru că nu cred că e mai mult de muncă în administrația publică, decât acum un an, sau doi, sau trei. Oamenii ăştia sunt plătiţi cu bani împrumutaţi şi noi ne împrumutăm în ritm accelerat. Dacă crești numărul de oameni, e foarte greu să dai îndărăt. La un moment dat trebuie să o mai iei în direcția cealaltă, adică să mai strângi șurubul.”, a decalrat Sorin Ioniță, expert în politici publice, conform sursei citate.

Care sunt salariile medii la stat și privat

Cele mai multe locuri de muncă scose la concurs în 2021 au fost în administrația publică locală și în domeniul medical. În administrația publică, salariul mediu net este de 5.050 de lei, în timp ce salariul mediu net în mediul privat este de 3.879 de lei.

Specialiștii spun că în cazul în care un salariat de la stat dorește să treacă în mediul privat ar fi privit cu scepticism de angajator din varii motive.

Sunt foarte mulți candidați pe care dacă îi întrebi la ce job au venit să aplice, răspunsul este „Nu știu, aici, undeva în administrație”. Nu sunt atât de mult interesați de locul de muncă ocupat, cât sunt să prindă un loc la stat. Atunci când ocupi o poziție la stat, este foarte greu să mai ocupi o poziție la privat. Angajatorii din mediul privat ezită să ia în calcul să angajeze oameni care au lucrat anterior la stat.

Anul trecut, aproximativ jumătate de milion de români au renunțat la slujbele lor. Dintre ei, doar 4% proveneau din aparatul bugetar.

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Greșeala pe care o facem când gătim ciorbă. Niciodată nu ne-a trecut prin cap
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Șoferii din România NU mai pot face ITP. Anunțul RAR venit azi, 21 noiembrie
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Alertă MAXIMĂ lângă România! Rusia a pus O ȚARĂ NATO pe LISTA ȚINTELOR
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro