Ioana Năstase susține că își dorește foarte mult să-și împlinească un vis anume în acest an. Jumătatea celui mai îndrăgit tenismen român al tuturor timpurilor pare decisă să se lanseze într-un tip de afaceri care-i sunt și nu prea străine. În domeniul HoReCa. Fiindcă ea vrea să-și deschidă o locație deosebită pentru vizitatori, poate chiar la finele acestei veri.
„Toată lumea știe că în toamna anului trecut mi-am cumpărat acel armăsar pur sânge arab, Cezar, de peste trei ani.
Ei bine, l-am lăsat la centrul de Echitație de la Bodu, de lângă Brașov, unde sunt niște condiții excelente pentru el.
Însă eu am o anume problemă. Fiindcă ori de câte ori merg acolo încerc să mă cazez cât mai bine, ca să-mi petrec cât mai mult timp cu Cezărică al meu.
Nu prea am găsit ce visez! Așa s-a născut ideea! Să-mi fac propriul han, în zonă. Se va numi Hanul Ioanei!”, afirmă Ioana Năstase pentru impact.ro.
Ea consideră că ideea sa e perfect fezabilă și crede că are șanse mari să o materializeze mai repede decât și-ar fi închipuit.
„Am vorbit și cu Ilie! Cred că mă va susține! Am plecat de la ideea unei căbănuțe, dar tocmai Ilie mi-a zis ceva de genul: Ce căbănuță, dragă! Fă un han acolo!
Și înclin deja să-i dau dreptate. Visez deja cu ochii deschiși la un han, nici prea mare, nici prea mic, cu cel puțin șase camere și cu șemineu, în fiecare cameră, fiindcă mie-mi plac șemineurile, unde lumea să vină să se relaxeze.
Știu o groază de bucureșteni care trec pe acolo, prin Bodu, așa că mă pregătesc pentru toate cele de cuviință. Poate la vară va fi gata, cine știe?!”, a adăugat Ioana Năstase.
Ea și-a dus inclusiv soțul în zonă, dar afirmă că întâlnirea dintre Ilie Năstase și armăsarul Cezar nu a fost chiar așa cum și-a imaginat.
„Cred că lui Ilie Năstase îi este puțin teamă de Cezărică al meu. E drept că dacă-l vezi pe frumusețea aia, te poți speria.
Nu a dorit să-l mângîie sau să-l perie, dar sunt sigură că dacă ar petrece mai mult timp împreună, ar deveni prieteni foarte buni.
Caii pot fi niște animale de companie cu totul deosebite. Eu de abia aștept să vină primăvară! O dată cu ea vine și căldura și voi putea sta mai mult cu Cezărică.
Mă pregătesc deja pentru lecțiile de echitație cu prietenul meu patruped!”, suspină soția lui Ilie Năstase.
Ioana Năstase nu îndrăznește să spere că Ilie Năstase se va implica și el sută la sută în materializarea marelui său vis:
„Știu că e foarte ocupat! Și mai e și chestiunea aceea cu Baza Voința, care sper să se rezolve cât mai repede. Însă am să încerc să-l conving că uneori merită să dea marea pe munte.
Și să vină alături de noi, acolo, lângă Brașov. Vă dați seama ce va fi cu el acolo, când vor afla oamenii?! Fiindcă Ilie al meu are un mod aparte de a interacționa cu oamenii, de a discuta despre viață sau mai știu eu ce subiecte.
Eu mi-aș pune la bătaie toată experiența pe care o am, aș încerca să fiu în primul rând o gazdă primitoare, fiindcă asta cer eu în primul rând de la cineva unde merg în vizită. Cu Ilie Năstase acolo, ar fi aproape ca într-un vis!”.
Ioana Simion și Ilie Năstase s-a căsătorit religios în iunie 2020. Relația dintre cei doi debutase încă din 2018, iar un an mai târziu au făcut cununia civilă. Ioana Simion este cea de a cincea soție pentru Ilie Năstase, după Dominique Grazia, Alexandra King, Amalia Năstase și Brigitte Sfăt. Din aceste căsătorii au rezultat și cei cinci copii ai lui Ilie Năstase, patru fete și un băiat.