Stand-up Revolution este un nou proiect care se va desfășura la postul de televiziune Antena 1. În cadrul acestui nou proiect, brigada de comedianți Teo, Vio, Costel şi Dan Badea pornesc în căutarea noii figuri marcante din domeniul stand up-lui românesc. De altfel, cei patru comedianți sunt prezenți pe scenele de stand-up încă de la apariția fenomenului în România.
Pentru cei care iubesc stand up-ul, așteptarea se apropie de sfârșit întrucât Stand-up Revolution se lansează în curând, la Antena 1. Data exactă a show-ului este 16 februarie 2022, iar jurații Teo, Vio, Costel și Dan Badea vor să îi sprijine acum pe cei aflați la început de drum. Astfel, cei care vor să își facă un nume în acest domeniu vor avea toate șansele la Stand-up Revolution, iar jurații vor fi extrem de atenți la capacitatea concurenților de a evolua în comedianți recunoscuți pe scenele de stand-up.
„Bun așa! Începe Stand-up Revolution! Sunt atât de entuziasmat și de curios, încât vreau să adorm și să mă trezesc când începe emisiunea, să adorm și să mă trezesc din nou la episodul al doilea. A fost o experiență grozavă, am văzut stand-up bun și am râs la greu. Nu mi-am inchipuit că voi ajunge jurat în această viață. Am învățat că se poate să reușești când nu-ți dorești. Vă invit să vă uitați și să țineți cu echipa mea!”, a declarat Costel.
Amintim că Teo, Vio și Costel s-au cunoscut după ce au început să facă stand-up, încă din 2004. De atunci, ei au devenit un reper pentru comedianții români, susținând, de-a lungul timpului, spectacole în întreaga țară și contribuind la amploarea pe care a căpătat-o fenomenul stand-up comedy-ului în țara noastră.
Și Dan Badea a fost atras ca un magnet de stand-up comedy, care, încurajat de prieteni, a avut primul show de comedie într-o cafenea, cu un public format în mare parte din cunoştințe.
Astfel, începând din 16 februarie, în fiecare miercuri, la Antena 1, prezentatorii îi sprijini pe concurenții care nu au mai urcat vreodată pe o scenă de stand-up, dar și pe cei care sunt cunoscuți deja, dar care au nevoie de încă puțin curaj și speranță că vor primi ocazia de a intra în echipa unuia dintre cei patru jurați și chiar să apară într-un spectacol alături de jurați.
Prezentatorii emisiunii Stand-up Revolution sunt Şerban Copoţ şi Ilona Brezoianu. De menționat este că Stand-Up Revolution are un format similar cu X Factor, fiecare jurat urmând să-și ajute concurenții din echipă să pregătească apoi cele mai bune momente de stand-up comedy.