Oamenii se bucură de lumina artificială din locuințe de mai bine de 100 de ani, mulțumită becurilor cu filament perfecționate de Thomas Edison. Da, ai cicit bine! Perfecționate. Deși mulți cred că Edison este cel care a inventat bulbul cu lumina, realitatea este însă alta: el nu a făcut decât să perfecționeze invenția, oferindu-i o viață mai lungă, de până la 1.500 de ore. Tu știi cum să alegi tipul de bec potrivit pentru locuința ta?
În anul 1800, un englez, om de știință, pe nume Humphry Davy, reușea să inventeze primul bec, aprinzând o bucată de carbon, după ce a conectat-o la două baterii. În timp, după numeroase experimente, s-a ajuns la concluzia că, pentru a aprinde un bec, este nevoie de un filament capturat într-un balon în care oxigenul să fie absent.
Începând din 1879 și până în prezent, becul incandescent, care efectiv ne-a ușurat viața, a ajuns să fie eclipsat de variante mult mai moderne, mai economice și chiar mai puternice. Deși becurile incandescente nu au dispărut de pe piață, lupta se dă acum între alte trei tipuri de becuri:
1. Becurile LED
Becurile LED se bucură de o popularitate tot mai mare în rândul consumatorilor, iar asta se datorează în primul rând faptului că o bună parte din energia pe care o primesc de îndată ce comutatorul a fost activat este convertită în lumină. De asemenea, acest tip de becuri e apreciat și pentru faptul că ele nu conțin mercur, un gaz destul de toxic și nociv.
2. Becurile cu halogen
Nici becurile cu halogen nu stau rău la capitolul popularitate, meritul lor fiind acela că lumina produsă de ele este foarte asemănătoare cu cea naturală. În plus, în comparație cu becurile incandescente, cele cu haloge, care conțin iod sau brom, produc o lumină cu 20% mai puternică decât predecesoarele lor.
3. Becurile fluorescente
Atunci când avem nevoie de un bec pentru iluminarea unei încăperi, cel de-al treilea tip către care ne putem îndrepta este becul fluorescent, care este destul de asemănător cu neonul. Diferențele constau în dimensiune și circuitele electronice mici.
Citește și: „Ratații“ care au schimbat lumea. Ce au reușit să facă după eșecuri uriașe
Așa cum se întâmplă cu aproape fiecare lucru, în funcție de tipul lor, becurile prezintă și ele anumite avantaje, precum și dezavantaje.
Becurile LED prezintă avantajul de major de a avea o durată mare de viață, fiind proiectat să funcționeze pe parcursul a 50.000 de ore, de două ori mai mult decât becurile fluorescente. În ceea ce privește dezavantajele, costurile mai mari ar putea fi un prim exemplu. Un alt dezavantaj este reprezentat de felul în care distribuie ele lumina într-o încăpere.
Becurile cu halogen produc o lumină a cărei intensitate este cu 30% mai mare, o lumină caldă, ușor strălucitoare, plăcută și relaxantă pentru ochi. În ceea ce privește dezavantajele, raportat la alte modele moderne, becurile cu halogen consumă mai multă energie electrică. În plus, acestea trebuie manipulate cu grijă, pentru că sunt destul de fragile.
Becurile fluorescente, destul de asemănătoare cu neoanele, se evidențiază prin faptul că prezintă un consum redus de energie, de până la 5 ori mai mic. Cel mai mare dezavantaj al acestui tip de becuri este acela că din momentul aprinderii și până la acela când lumina va fi distribuită la intensitate maximă pot trece câteva minute bune.