La finalul anului trecut a existat o situație relativ stabilă în ceea ce privește numărul de cazuri zilnice de COVID-19. Ulterior, s-a observat o creștere la începutul lunii ianuarie. Este legată în principal de noua variantă Omicron, marcând astfel primele etape ale unui nou val de infecții în România. La această oră, România a înregistrat 2.418.779 de cazuri de infectări, dar Alexandru Rafila este de părere că numărul real este mult mai mare.
Astăzi, 7 februarie, CNSU a dat publicității numărul de noi cazuri de infectări. Conform datelor, se ridică la 2.418.779 de cazuri, dar Alexandru Rafila este de părere că numărul real este mult mai mare.
„Cu siguranţă au făcut 10 milioane de persoane COVID, eu cred că au făcut şi mai mult de 10 milioane, pentru că discutăm de o tulpină extrem de transmisibilă, pe de-o parte, şi la care simptomatologia pentru mulţi dintre cei care se îmbolnăvesc este foarte redusă.
Noi avem peste 2 milioane de persoane care au fost diagnosticate. Cel mai mic factor de multiplicare este cinci. Deci cel puţin 10 milioane de persoane au trecut prin infecţie. Sigur, sunt unii vaccinaţi care au trecut prin boală, aşa cum se întâmplă acum, în valul Omicron, dar sigur, memoria imunitară este probabil la majoritatea cetăţenilor din România.”, a declarat aseară Alexandru Rafila.
Odată cu începutul de an 2022, luna ianuarie a înregistrat cele mai multe cazuri de noi infectări. Așa se face că, la data de 12 ianuarie 2022, numărul total de cazuri ajunsese la 1.866.102.
Din totalul cazurilor, au fost recuperate 1.765.175 de cazuri, în timp ce 59.114 au fost declarate decedate. 37.945 de cazuri era active la acest moment. Cel de-al patrulea val a fost cel mai sever dintre toate valurile de infecție din pandemie, între 10 august – 20 octombrie, anul trecut.
Suntem în luna februarie, iar datele arată o creștere a cazurilor, dar și a numărului de persoane decedate. Conform datelor CNSU, astăzi au fost înregistrate 60.723 de persoane decedate.
De cealaltă parte, numărul pacienților vindecați a crescut la 1.972.402 de persoane, conform comunicatului emis astăzi de CNSU.
Deși cifrele nu par a avea o notă pozitivă, tot aseară Alexandru Rafila declara că am putea intra într-o anume normalitate, la finele lunii martie, începutul lunii aprilie.
„Opinia mea e că 50 la sută o să fie posibil din luna martie, 50 la sută prezență la spectacole sau la alte tipuri de evenimente și, odată cu luna aprilie, probabil că o să ajungem la o stare de normalitate în care prezența să fie similară cu cea din perioade de normalitate.”, spune Rafila.
Rămâne să vedem care va fi evoluția din următoarea perioadă și dacă afirmațiile ministrului vor prinde contur.