04 feb. 2022 | 23:23

Reguli noi la intrarea în România. Schimbările cu certificatul verde și cu formularul PLF

Știri generale
Reguli noi la intrarea în România. Schimbările cu certificatul verde și cu formularul PLF
Ce spun autoritatile

Autoritățile au introdus noi reguli la intrarea în România. S-au schimbat prevederile care fac referire la certificatul verde covid, dar și la formularul de localizare PLF. Guvernul a făcut câteva modificări ordonanței care reglementa PLF, astfel încât persoanele pot completa acest document cu 72 de ore înainte de intra în țara noastră, față de 24 de ore, cum era anterior. 

Noi reguli la intrarea în țară

Și amenda minimă pentru nerespectarea termenului de completare a PLF după intrarea în țară s-a modificat și a scăzut la 500 de lei. 

„În legătură cu formularul de localizare a pasagerilor. Aici am adus câteva modificări ordonanţei de urgenţă iniţiale.

Exista un termen de 24 de ore necesar completării acestui formular înainte de intrarea în ţară. Acest termen a fost crescut la 72 de ore.

Practic, oricine soseşte în România poate să completeze acest formular cu 72 de ore înainte şi, sigur, 24 de ore după trecerea graniţei”, a declarat Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Ordonanța a suferit și o altă modificare ce se referă la categoriile profesionale care sunt scutite de completarea PLF la trecerea graniței, în sensul că va fi completat o singură dată. 

Și cu privire la certificatul verde s-au făcut modificări.

„La trecerea prim vama românească, orice persoană va trebui să prezinte unul dintre certificatele digitale europene dacă vine din spaţiul UE, SEE şi Confederația Elveţiană care să constea fie în test PCR valabil 72 de ore, fie un certificat care să ateste trecerea prin boală în urmă cu maximum 180 de zile, fie un certificat de vaccinare.

Fie este vorba despre persoane care au primit schema primară de vaccinare trebuie să fie valabil în această perioadă de 270 de zile”, a explicat același oficial.

Cine va completa PLF o singură dată

„Au fost introduse câteva excepţii referitoare la câteva categorii profesionale, cele care prin natura profesiei traversează graniţa românească mult prea frecvent pentru a putea la modul efectiv şi practic să completeze de fiecare dată acest formular. (…)

Este vorba de piloţi, mecanici de locomotivă, transportatori de mărfuri, persoane care lucrează în statele vecine şi, practic, o dată pe zi traversează graniţa, navigatori, personal medical. Aceste categorii profesionale au doar obligaţia de a completa o singură dată formularul, declinându-şi apartenenţa la una din aceste categorii profesionale.

Este suficient pentru a putea traversa frontiera fără niciun fel de probleme. În situaţia în care nu mai fac parte din aceste categorii profesionale exceptate, trebuie să-şi anuleze primul formular şi să aplice prevederile ordonanţei ca şi celelalte persoane”, a precizat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii.

Categoriile de personal pentru care a fost introdusă excepția privind completarea PLF o singură dată sunt piloții de aeronave, conducătorii  de TIR-uri de marfă și transport de persoane, personalul navigant maritim, polițiștii în misiune sau persoanele care, pentru deplasarea la locul de muncă, tranzitează frontiera. 

Parteneri
Ce au putut să scrie kosovarii după ce UEFA a dat decizia în cazul meciului România - Kosovo
Redactia.ro
Preparatul biblic care e la mare căutare în zilele noastre. Această mâncare simplă, dar plină de savoare, a devenit o vedetă culinară
Click.ro
Ce spun ucrainenii despre încheierea războiului. Sondajul care contrazice ce se știa până acum
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Iarna se dezlănțuie în următoarele zile. Urgia lovește cu toate puterile. Alertă ANM
EVZ.ro
Cum se prepari kebab de pui cu sos după rețeta lui Chef Janni Alexandridis. Prânzul va fi delicios pentru toată familia
Spynews
TAXAŢI în plus din 1 ianuarie. Iohannis a dat lege. Ai termen până pe data de 25
Capital.ro
Imagini din casa lui Silviu Prigoană. E o fortăreață! Camerele copiilor arată ca în filmele SF. Tot confortul și mai mult de atât
Avantaje
ATENȚIE la SCOS BANII din BANCOMAT! Greșeala majoră care TE LASĂ FĂRĂ EI
Mediaflux
Încă un membru al trupei legendare Bee Gees a murit în mai puțin de o săptămână. Fanii din toată lumea sunt în doliu
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum va fi vremea în perioada 21 noiembrie - 16 decembrie 2024. Se anunță temperaturi scăzute
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro