Cabral Ibacka a făcut un anunț deosebit la împlinirea a 1.000 de ediții. Acesta sărbătorește de zor, alături de echipă, reușita acestora în ceea ce privește emisiunea „Ce spun românii”. Ce anunț emoționant a făcut unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori din România?
Una dintre cele mai plăcute emisiuni de familie a ajuns la 1.000 de ediții. Prezentatorul a făcut chiar el un anunț deosebit pentru ziua aceasta minunată. Deși a încercat de-a lungul timpului diverse formate de emisiuni, cel mai bine i se potrivește acesta, care are în prim-plan familiile românilor.
„Am ajuns la 1.000. Complet neașteptat pentru mine, recunosc. Am ajuns la 1.000 la bătaie cu emisiuni care inițial păreau a fi mult mai pe placul publicului. Am ajuns la atât de multe emisiuni fără să difuzăm certuri, scandaluri ori cuvinte urâte. S-a lipit de noi un public frumos, cu mulți copii, cu oameni cărora le place să râdă și să se relaxeze în familie ori printre prieteni. Dacă mă întrebi cum am ajuns la 1.000, o să-ți zic simplu că sunt extraordinar de… glumesc. Emisiunea iese așa pentru că suntem o echipă foarte mișto, pusă pe treabă și căreia îi place ce face. Și pentru că am avut noroc să ne vină în studio familii frumoase, oameni calzi și relaxați… Și le mulțumim în fiecare zi celor care ne urmăresc. Și… da, îi invităm în continuare să-și ia familiile și să vină la emisiune”
Cabral Ibacka
După ce a încercat mai multe formate, Cabral a revenit la cel care i se potrivește mânușă, o emisiune pentru familii. Cei care vin să dea răspunsurile corecte trebuie să se cunoască foarte bine și să se înțeleagă de minune asupra celui final care le-ar putea aduce un premiu pe măsură. Acesta a avut ocazia să fie gazda unui show de muzică „Cântă acum cu mine”, care nu se va relua curând, din păcate pentru cei care n-au avut curaj să participe în primul sezon.