Germania este alături de România! Ambasada nemților a făcut acum anunțul. Românii care stau acolo s-au simțit mândri că fac asta. ‘Nu putem da ceasul înapoi 25 de ani’, au anunțat autoritățile. Ce se întâmplă?
Berlinul se poziționează în continuare foarte ferm alături de București și respinge solicitările în privința retragerii trupelor NATO din România și revenirea la situația din anul 1997. Ambasada Germaniei a dat asigurări oamenilor printr-un comunicat.Ambasadorul german Peer Gebauer declară că ţara sa „se poziţionează în continuare ferm alături de România”.
„Începând de la mijlocul lunii februarie, Forţele aeriene germane (Luftwaffe) vor participa cu avioane Eurofighter şi soldaţi la măsura Poliţie Aeriană Întărită Zona de Sud (Enhanced Air Policing South).
Împreună cu Italia asigurăm securitatea spaţiului aerian al NATO, ca parteneri de încredere, cu o contribuţie vizibilă şi de înaltă calitate. Aceasta reprezintă un semn clar al solidarităţii transatlantice şi europene”, transmite misiunea diplomatică germană.
Germania se pronunță împotriva solicitărilor privind retragerea trupelor NATO din România și revenirea la situația din 1997, cu mențiunea că ele „trebuie respinse cu fermitate”.
„Nu putem da ceasul înapoi cu 25 de ani. Apartenenţa României la NATO reprezintă o realizare esenţială şi nu poate fi pusă la îndoială de către terţi”, se arată în comunicat. Potrivit misiunii diplomatice, situația din estul Europei este îngrijorătoare, iar atitudinea Rusiei afectează securitatea întregului continent.
Autoritățile din Germania susțin că sunt foarte îngrijorate de situația actuală și că situația cu Rusia nu reprezintă doar o amenințre la adresa Ucrainei, ci afectează securitatea întregii Europe.
„Suntem foarte îngrijoraţi de situaţia actuală în regiune. Atitudinea Rusiei nu reprezintă doar o ameninţare la adresa Ucrainei, ci afectează securitatea întregii Europe. De aceea, o nouă încălcare a suveranităţii Ucrainei ar atrage după sine un răspuns european ferm şi comun.
În această privinţă, ministrul german al Afacerilor Externe, Annalena Baerbock, s-a exprimat categoric în cadrul reuniunii miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale Uniunii Europene”, afirmă Ambasada Germaniei la Bucureşti.
„Am primit o scrisoare de la ambasada Ucrainei, cerând sprijin cu echipamentul militar, căști mai precis”, le-a spus Lambrecht reporterilor la Berlin. „Vom furniza Ucrainei 5.000 de căști – ca un semnal clar: Suntem de partea voastră”.
În timp ce SUA și Marea Britanie au început să trimită mai multe arme Ucrainei, cancelarul germani a exclus „armelor letale”, în ciuda apelurilor repetate din partea Kievului, în contextul comasării trupelor rusești de la granițe.