Un medic celebru în lume a dat un avertisment sumbru. Și românii sunt vizați de acest avertisment și este făcut de medicul Bob Djavan, unul dintre cei mai cunoscuți urologi din Europa. Potrivit spuselor sale, se va întâmpla asta din cauza faptului că, de mai bine de doi ani, spitalele din toată lumea s-au concentrat mai mult pe gestionarea crizei sanitare.
Medicul Bob Djavan este de părere că după pandemie urmează un val al cazurilor oncologice, iar asta se va întâmpla din cauza faptului că, de mai bine de doi ani, spitalele din toată lumea s-au concentrat mai mult pe gestionarea crizei sanitare, iar de multe ori controalele, tratamentul și chiar operațiile au fost amânate.
„Am văzut o creștere a cazurilor de cancer în stadii mai avansate, pentru că până la urmă această pandemie durează de mai bine de 2 ani. Și dacă pacienții nu vin la controale, vei depista recidive târzii și nu vei depista recidiva unei tumori aflate în stadiu incipient.
Pacienții încă mai cred că dacă se duc la spital se expun riscului de a lua COVID, dar, astăzi, spitalele de azi sunt bine protejate, să spun, astfel încât este mai sigur să fii în spital decât în afara lui.
Așa că mesajul meu este foarte clar: du-te la doctorul tău, du-te la controale. Ceea ce pandemia a făcut a fost să facă o mulțime de victime colaterale atunci când vine vorba de accesul la tratament și de diagnosticare. Asta este multi-facturală: am fost nevoiți să amânăm operații, pacienții nu au venit pentru a primi un diagnostic pentru că au simțit că dacă se duc la spital vor lua COVID.
Unele analize au fost amânate din motive de lipsă de capacitate. Dar lucrul cel mai important este răul colateral pe care l-am văzut la pacienții oncologici, se va întinde pe o perioadă mai mare de timp decât durata pandemiei în sine. Și va trebui să plătim „facturile” acestor probleme provocate de pandemie pe mai mulți ani de-acum înainte.
Evident că este important să fii vaccinat, este important să porți în continuare masca, este important să te porți adecvat și cred că este o decizie care ține de fiecare împarte. Pentru că niciun stat din lume, niciun polițist nu poate să controleze pe fiecare, la orice oră. Asta este o chestiune legată de maturitate, despre câtă înțelepciune avem să ne protejăm pe familiile, să ne protejăm bătrânii, prietenii și colegii de asta (n. red. de COVID-19).
În ceea ce privește Omicronul, să sperăm că vom vedea la un moment dat un final al acestei pandemii, dar dacă se dovedește a fi o altă tulpină peste 3 luni, poate mai agresivă, atunci poate povestea este una fără de final”, a spus Prof. dr. Bob Djavan, medic urolog, potrivit Digi 24.
Medicul Bob Djavan este unul dintre cei mai cunoscuți urologi din Europa. Potrivit unui raport al Globocan din 2021, se indică că în 2020 au fost identificate aproape 100.000 de noi cazuri de cancer, iar cel mai frecvent tip de cancer fiind cel colorectal, cu aproximativ 13.000 noi diagnostice.