Cătălin Cazacu, cel care în ultimele trei luni i-a fost iubit Ramonei Olaru și alături de care a petrecut sărbătorile de iarnă într-o vacanță exotică în Zanzibar, va fi prezent în ediția de duminică a emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani. Deși s-a scris că cei doi s-ar fi despărțit imediat după ce au revenit în țară, cel mai probabil situația se va lămuri odată cu venirea acestuia în emisiunea în care activează frumoasa vedetă, ocazie cu care cei doi vor vorbi și despre un proiect profesional pe care îl au împreună.
Vestea că motociclistul Cătălin Cazacu vine la Neatza nu l-a lăsat indiferent pe Dani Oțil însă, deși el nu va participa, în calitate de prezentator, în ediția de weekend a matinalului. De intervievarea lui Cătălin Cazacu se va ocupa însă Răzvan Simion, care va fi prezent la emisiune, în acest weekend. De altfel, într-un dialog cu Ramona Olaru, Dani Oțil a susținut că nici nu ar fi știut ce anume să îl întrebe pe Cătălin Cazacu, în calitate de prezentator… Ramona Olaru a ținut să îi dea replica colegului său, luând partea celebrului sportiv.
„Dani: Ce să-l intreb eu, ca prezentator, pe Cazacu? Mă pun în locul celui care va fi prezentator. În primul rând, de ce i se zice „motociclist”?
Ramona: Pentru că asta este, din asta castigă bani.
Dani: Nu, din asta pierde bani! Așa si eu, pe banii mei mă numesc cum vreau. Vreau sa mi se zică si mie Dani Dentistul.
Ramona: Pai de ce, ca îți place să le umbli la fete prin gură?!”, a fost dialogul dintre Dani Oțil și Ramona Olaru.
Ramona Olaru își ține la curent fanii și pe rețelele sociale. Aceasta a primit un cadou la început doi ani, și anume, un pui de pisică, pe care și l-ar fi dorit mult. Acum, blondina este fericita posesoare a două pisici.
„Băi, ce înseamnă să fii Ramona! Îți dorești pisică, primești pisică. Ia să îți dorești și un Lamborghini. Aș vrea sa fiu si eu Ramona uneori…”, a comentat Dani Oțil la adresa frumoasei sale colege de matinal.
Ramona Olaru a mărturisit însă că cel mai mult își dorește un copil.
„Vreau să fac un copil, dar de fiecare dată când îmi doresc ceva primesc un face-palm. Așa ca las lucrurile să vina de la sine”, a mărturisit Ramona, la capitolul rezoluții pe 2022.