Ce politician român s-a vaccinat de cinci ori cu trei vaccinuri diferite. Prin gestul său, el a vrut să arate tuturor că serul de imunizare nu are niciun efect negativ asupra sănătății. În plus, el a dezvăluit recent că atât el, cât și întreaga sa familie, au fost infectați cu coronavirus, însă au reușit să treacă cu bine peste această situație.
Dragoș Dolănescu, fiul cel mic al regretatului Ion Dolănescu, este politicianul care s-a vaccinat, până la acest moment, de cinci ori, cu trei vaccinuri diferite. El este deputat în Costa Rica și a decis să facă acest gest pentru a demonstra că nu are niciun efect negativ asupra sănătății. Dragoș Dolănescu a mai spus că a făcut acest lucru pentru siguranța familiei sale, dar și pentru a demonstra că serul nu cauzează niciun rău.
„Toată familia a avut coronavirus. Primul care a luat virusul a fost Ion, care ne-a dat la toți. A fost ca o răceală puternică. Am stat 14 zile în casă. Eu mi-am făcut cinci vaccinuri în SUA și Costa Rica.
Știi că eu merg mult la Miami și mi-am făcut acolo vaccinul Johnson&Johnson, apoi m-am imunizat cu Pfizer. La ceva timp am făcut în Costa Rica și vaccinul de la AstraZeneca. Am vrut să le fac pe toate, să arăt că nu se întâmplă nimic cu mine. Toată familia și-a făcut vaccinul, mai puțin Darius, fiul meu cel mic, care a împlinit 11 ani.”, a declarat Dragoș Dolănescu pentru Click!.
Dragoș Dolănescu, fiul regretatului Ion Dolănescu, este mereu prezent în ziarele din Costa Rica, țara mamei sale, în care locuiește de ani buni. El abordează diverse teme de discuție, pronunțându-se și în ce privește vaccinarea obligatorie.
„Eu am susținut vehement peste tot pe unde am fost invitat, că nu e normal ca oamenii să fie obligați să se vaccineze, fiecare trebuie să decidă pentru el ce face. Eu așa consider, chiar dacă m-am imunizat la greu”, a declarat Dragoș Dolănescu, deja o voce activă în politica din Costa Rica și America Latină. Dragoș Dolănescu este secretarul general al unei organizații al țărilor latine.
Dragoș Dolănescu a mai spus pentru sursa citată că în Costa Rica sunt peste 5000 de cazuri cu Omicron.
„Aici sunt peste 5000 de cazuri cu Omicron. Acestea sunt ultimele cifre: Îmi doresc să vin la primăvară în România. Abia aștept să ajung și la mormântul tatălui meu”, a adăugat el, potrivit sursei citate.