Când vine vorba de inventivitate, românul a ocupat primul loc, în mai toate cazurile. Dacă ne referim la modalități de a cerși, sau a face rost de bani prin metode mai puțin ortodoxe, din păcate o parte dintre români sunt „campioni” la categoria amintită. Se pare că o nouă formă de „cerșit” se întrezărește, mai ales în Capitală, și nu este vorba de stat la colț de stradă, sau în fața lăcașurilor de cult, nu, ci folosindu-se de afișe cu „mesaje sociale” și de Revolut.
În 2015, Revolut, un start-up fintech londonez, a fost fondat de Nikolay Storonsky și Vlad Yatsenko. De atunci și până astăzi, compania a crescut considerabil. Dacă ne uităm în trecut, doar în 2018 Revolut anunța că a strâns încă 250 de milioane de dolari într-o rundă de finanțare condusă de DST Global din Hong Kong, ajungând la o evaluare totală de 1,8 miliarde de dolari și devenind astfel un unicorn, în doar trei ani.
Cu toate astea, mai multe state europene, și Rusia, au luat decizia de a încerca să sistematizeze accesul pe piețele financiare. De exemplu, în România, Revolut s-a confruntat cu procese după ce a blocat conturile mai multor clienți din România, fără a anunța în prealabil, din motive de securitate.
Cu toate astea start-up-ul a avut și are în continuare un succes enorm, asigurând, conform oficialilor companiei, servicii securizate de plăți, transferuri, și deținerea de portofolii, atât în diferitele monede de circulație, cât și în criptomonede.
Dar, cum orice lucru bun are și părțile sale proaste, se pare că în România au apărut noi metode de a cerși, sau de a sensibiliza opinia publică, cerând sume de bani. Dacă în trecut, așa-zisele persoane cu probleme sociale, fie handicap, sau lipsite de locuință, erau găsite la colțul de stradă, sau la porțile Bisericilor, astăzi, odată cu digitalizarea, și cerșetorii de ocazie, sau cei care nu fac altceva, decât să înșele, s-au modernizat.
Mai nou, (poate și din cauza frigului), cerșetorii de ocazie au apelat la celebrul Revolut pentru a beneficia de mila trecătorilor. Jurnaliștii de la Click au găsit pe una din arterele capitalei un anunț frumos scris, în care un anume Bogdan, cu handicap accentuat, le cere trecătorilor să-i depună cât îi lasă inima, într-un cont Revolut aferent unui număr de telefon. Mai jos aveți și anunțul integral, postat pe unu din stâlpii de pe Bulevardul Dacia, din București:
„Bună ziua. Sunt….și am crescut la orfelinat de mic eu am un handicap accentuat nu am posibilitatea de un loc de muncă cu normă întreagă doresc dacă se poate să lucrez la o scara de bloc ca om de serviciu eu am o pensie de 300 de roni din care 70 de roni iau tratament și cei 230 de abia pot mă descurca până la luna următoare vă rog dacă doriți să mă ajutați cu haine sau mâncare vă sunt recunoscător prin rugăciuni.
Dacă doriți să mă ajutați financiar eu am Revolut mi la descarcat un om care mi-a dat 50 roni mă ajută până găsesc de muncă să plătesc chiria revolutul este pe numărul….eu și dacă nu mă ajutați eu vă pomenesc în rugăciunea mea și suma de 5 roni contează că ami iau de mâncare.”este mesajul găsit în București.
Nu știm dacă cineva a făcut asta sau nu, dar cert este că inventivitatea este la loc de cinste și în acest caz.