Dan Negru și Florin Piersic au făcut un pariu neașteptat pentru fani. Din păcate pentru cei care țineau cu celebrul prezentator de televiziune, victoria a venit de partea actorului. Cum s-au întrecut cei doi și pe ce au pus pariu?
Mulți consideră că există un război al generațiilor, dar Dan Negru și Florin Piersic pun capăt acestor preconcepții. Cei doi au fost exemplul viu că nu contează vârsta și că timpul nu are nicio relevanță atunci când există o conexiune. Marele actor reușește din nou să uimească.
Concret, aceștia s-au fotografiat de curând în Dubai, în apă. Deși îi separă trei decenii și jumătatea, și-au pus în minte să facă o întrecere de pomină și s-au bucurat de peisaje și de competiție ca doi copii. Dan Negru și Florin Piersic s-au relaxat la o baie departe de meleaguri, după ce s-au întrecut.
Cu toate că mulți ar fi crezut că anii mai puțini ai moderatorului o să-l ajute, nu a fost așa și câștigul a fost de partea celebrului artist. Regele Revelioanelor a scris un mesaj despre cursa de toată pomina de care a avut parte și i-a anunțat pe fani de pariu în stilul caracteristic, numindu-l pe Florin Piersic ‘puști’.
„Am pierdut 50 dirhami (vreo 50 de lei). Am pus un pariu cu puștiul ăsta că-l bat la 100 m liber cursa de înot. El, Piersic la 85. Am fost pe aproape dar tot m-a luat cu vreo juma de metru…”, a scris Dan Negru pe pagina sa de Facebook.
Moderatorul l-a invitat pe Piersic într-un cadru special pentru a filma o ediție nemaipomenită de Crăciun. Destinația aleasă a fost Dubai. Proiectul este așteptat cu nerăbdare de fanii celor doi și se așteaptă a fi unul care va aduce audiențe record.
„Anul acesta filmăm în Dubai despre călătoriile lui Florin Piersic prin lume și despre oamenii pe care i-a întâlnit. Stăm câteva zile în Dubai și filmările le vom face în trei locuri exclusiviste de acolo. Filmez cu o echipă de producție din Emirate.
Când arabii din echipa de filmare m-au întrebat cine e Florin Piersic, le-am răspuns, pe scurt: “E Burj al- Arab-ul românilor”. Au înțeles din prima”. Burj al-Arab este cel mai înalt hotel din Dubai, cu o înălțime de 321 m și 60 de etaje”, a mărturisit Dan Negru în exclusivitate, pentru impact.ro.