Bicarbonatul și întrebuințările lui nebănuite. Toți știm, din bătrâni, că e bun la toate, dar la câte și mai câte? Ai mai jos o utilitate la care puțini se gândeau.
Bicarbonatul este cunoscut și ca praf magic pentru gospodine, căci de fiecare dată când dau de greu și nu vor să se atingă de economii, apelează la el. Bicarbonatul de sodiu poate fi folosit și în bucătărie, sufragerie, pe covoare, pentru mașină, îngrijire personală, dar este bun și pentru produsele de îngrijire personală.
E știut că peria de păr nu trebuie să o împrumuți, dar tot e nevoie să ai grijă de ea și altfel. De mici suntem învățați ca peria de păr să o păstrăm mereu curată, pentru a fi siguri că nu ne afectează părul și pielea scalpului împărștiind praf și bacterii atunci când o folosim.
Pentru a fi mereu sclipitoare și pregătită pentru a te putea pieptăna corespunzător, ai nevoie de o soluție de curățare. Înlătură uleiurile preluate din părul tău și urmele de produse de îngrijire a părului de pe peria ta de păr folosind o soluție făcută dintr-o lingură de bicarbonat de sodiu și apă caldă, într-un vas curat. Înmoaie peria în această soluție timp de 10 minute, apoi clătește cu apă curată și las-o la uscat.
Cu ajutorul bicarbonatului de sodiu poți preveni apariția mucegaiului, curăța bijuteriile în numai trei pași și poți îndepărta petele de arsură de pe tigăile de inox foarte simplu.