După dezvăluirea noilor taxe de către ministrul finanțelor, mai multe companii afectate au reacționat agresiv. Dragnea a avut o problemă doar cu OMV Petrom unde soțul lui Viorica Dăncilă ocupă un post de conducere.
Pe parcursul zilei de miercuri, oficialii OMV Petrom au atacat într-o manieră cât se poate de directă proiectul ordonanței de urgență propusă de Dragnea și Dăncilă prin intermediul Ministrului Finanțelor. În timp ce Teodorovici și-a făcut o grămadă de dușmani, cei de la OMV Petrom au fost semnificativ mai pragmatici. Aceștia au afirmat că din cauza noilor măsuri, este pusă în pericol securitatea energetică, producția de gaze va scădea brusc, iar importurile, semnificativ mai scumpe, vor crește.
Dragnea s-a arătat foarte ofuscat de acel set de promisiuni marca OMV Petrom. În loc să fie diplomat, s-a aruncat la o amenințare voalată împotriva tuturor marilor companii care activează în țara noastră. Numele OMV Petrom l-a menționat însă în mod direct.
„Am vazut, am citit reacții din partea unora sau a altora, inclusiv din partea unor mari companii. Eu îi sfătuiesc, îi avertizez să înceteze să mai amenințe statul român sau să încerce să șantajeze public statul român. Statul român nu este un sat fără câini și nici nu este un stat la cheremul vreunei companii.(…)Am văzut OMV Petrom care voalat amenința statul român că va diminua producția de gaze. Cu tot respectul, să înceteze oricine să mai amenințe statul român. Toți cei care vor pierde bani, critică”, a spus Dragnea.
Problema majoră a liderului PSD ține de promisiunea OMV că vor scădea producția de gaze. Ca întregul set de circumstanțe să ia o turnură penibilă, Dragnea are de fapt o problemă cu soțul Vioricăi Dăncilă. Cristinel este Director Asset Producție, divizia Explorare și Producție.
Ca pachetul de nepotism defectuos să fie evident până la capăt, tot în OMV Petrom, într-o poziție de membru în Consiliul de Supraveghere, activează Sevil Shhaideh, o altă apropiată a lui Livru Dragnea și o fostă propunere pentru poziția de premier.