Emma Răducanu și-a făcut bilanțul anului. Jucătoarea britanică cu tată român a avut un sezon desprins aproape din science-fiction. În luna iulie era încă o ilustră necunoscută, ocupanta locului 338 mondial. După turneul de la Wimbledon, însă, apoi, la 2 luni distanță, după triumful incredibil la US Open, Emma a devenit jucătoarea numărul 1 a Marii Britanii și superstar mondial. Ea a reușit să intre inclusiv în Top 20 WTA.
Emma Răducanu și-a făcut bilanțul anului. Jucătoarea britanică cu origini românești a avut un sezon de poveste. Practic, până în luna iunie, nu jucase în vreun turneu WTA. Dar, la Wimbledon, începând cu finalul acelei luni, steaua Emmei Răducanu a început să strălucească. Puștoaica de 18 ani a ajuns în optimi, pa iarba londoneză, după ce a primit un wild-card de la organizatori.
Apoi, în septembrie, a reușit o adevărată minune. A pornit din calificări, unde a trecut de 3 tururi, apoi a câștigat entuziasmant US Open, după alte 7 partide fără set pierdut. A explodat, pur și simplu, în atenția întregii luni, nu doar a celei sportive. De la poziția 338 pe care o avea înainte de Wimbledon, a intrat în Top 20 mondial. A și câștigat doar din tenis, în câteva luni, suma de 2.803.036 de dolari.
Emma Răducanu a dorit să mulțumească fanilor și celor care au susținut-o în acest fantastic parcurs. Ea a făcut și un fel de bilanț al sezonului, primul din WTA, chiar dacă, practic a fost vorba de doar jumătate de sezon.
Emma Răducanu a postat pe Instagram o fotografie semnificativă cu ea prăbușită în pat după unul dintre meciurile câștigate la Wimbledon.
Woowww… a fost un an pe cinste. Aș vrea să vă mulțumesc și sunt extrem de recunoscătoare pentru susținerea voastră generoasă.
Am învățat multe lucruri într-un ritm rapid în această incredibilă călătorie, dar tot ce pot spune este că sunt foarte nerăbdătoare și motivată pentru pașii mei următori. Simt că pot face o treabă grozavă împreună cu echipa și familia mea, iar cu răbdare cred că vom ajunge unde ne-am propus.
Multe mulțumiri și aprecieri pentru echipa mea și pentru oamenii care m-au susținut. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără voi!”, a scris Emma Răducanu pe contul de Instagram.
Emma Răducanu e programată să joace un meci demonstrativ, duminică, 28 noiembrie, în cea mai prestigioasă sală de concerte și evenimente din Marea Britanie, The Royal Albert Hall. Ea o va întâlni, în cadrul unui eveniment mai larg, pe românca Gabriela Ruse (83 WTA). Cele două au legat o strânsă prietenie, mai ales pe durata Transylvania Open, desfășurat la Cluj-Napoca. De altfel, Ruse i-a fost parteneră de antrenament în timpul competiției.