Scumpirile se țin lanț în România. Oamenii sunt nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar în fiecare lună.
Traiul decent în România devine din ce în ce mai greu. După ce românii s-au văzut nevoiți să scoată bani în plus din buzunare pentru facturile la gaz și curent, acum, o nouă scumpire îi ia prin surprindere.
Mulți români trăiesc de pe o zi pe alta, iar produsele și nevoile de bază devin un lux pentru mulți. Așa e pe cale să devină și carnea de porc, pe care mulți pensionari nu și-o permit nici de Crăciun.
De altfel, carnea de porc a suferit o scumpire colosală în România, în apropierea Crăciunului.
Mai e aproape o lună până la Crăciun, iar producătorii de carne anunță noi fluctuații de prețuri la anumite categorii de alimente. Astfel, comercianții încep să crească prețurile și cu 2 lei pe kilogram.
Se anunță sărbători triste pentru mulți români cu venituri mici și medii. Alimentele care există în mod tradițional pe masa de Crăciun se scumpesc enorm.
Un kilogram de carne de porc ar putea ajunge să coste 20 de lei, în contextul în care producătorii au ridicat prețurile cu 2 lei per kilogram.
Analistul Adrian Bența spune că scumpirea este o creștere sezonieră, nu permanentă.
Totul are legătură cu devalorizarea leului, creșterea cheltuielilor de transport, dar și prețul la combustibil.
„Din punctul meu de vedere este o creștere sezonieră, nu este una permanentă, cu excepția creșterilor de cheltuieli care sunt normale, generate, pe de-o parte, că o mare cantitate din această carne este provenită din import și s-a devalorizat leul.
Al doilea, avem o creștere a cheltuielilor cu transportul, generate de prețul la combustibil, generate de faptul că s-au depreciat marile lanțuri de distribuție”, a explicat expertul.
Conform INS, alimentele s-au scumpit cu puțin peste 1% într-o lună și cu peste 5% de la începutul anului.
Prețurile de consum au crescut în luna octombrie cu 7,9% față de luna octombrie a anului 2020.
Între timp, combustibilul s-a scumpit cu 6,5% într-o lună, iar de la începutul anului a înregistrat o scumpire cu 23,5%, în timp ce prețul gazelor a crescut cu 46% față de începutul anului.