Pensionarii pot de acum să își ceară talonul de pensie în format electronic. Legea a fost promulgată astăzi.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede ca taloanele de pensie să poate fi primite, la cerere, și în format electronic, conform Administrației prezidențiale.
Șefuls statului a semnat decretul de promulgarea a Legii pentru completarea articolului 109 din Legea nr.263/20210 pentru sistemul unitar de pensii publice.
Casa Națională de Pensii Publice poate transmite la cerere în format electronic, începând de luna viitoare, în maxim 2 zile de la efectuarea plății drepturilor în cont curent sau de card.
Documentul se transmite în format electronic la maximum 2 zile de la înregistrarea cererii. Talonul în format electronic este identic cu documentul de informare privind sumele plătite și transmis lunar acasă prin serviciul standard de corespondență.
Talonul electronic este acceptat de toate instituțiile și autoritățile publice. Instituțiile și autoritățile publice care îl solicită nu vor condționa oferirea de informații sau servicii de prezentarea talonului în format fizic.
Astfel că talonul în format electronic conține toate elementele de identificare unică de pe documentul fizic.
Casa Națională de Pensii Publice va transmite, la cerere, talonul mov de pensie în format electronic, prin e-mail sau într-un cont online deschis în portalul instituției, pentru pensionarii care au optat pentru plata în cont curent sau cont de card.
„Din semnalele primite de la pensionari, majoritatea nemulțumiți de faptul că, aceste taloane sunt de multe ori rătăcite sau întârzie să le fie livrate, a reieșit nevoia de a le oferi în format electronic.
Majoritatea acestor persoane au optat pentru a primi pensia în cont bancar, tocmai pentru a evita ca pensia să le fie livrată în numerar la domiciliu și doresc ca și taloanele de pensie să le fie livrate în format electronic.
Pensionarii îl pot accesa oricând, îl pot tipări în mai multe exemplare, funcție de nevoie și nu mai trebuie să aștepte poștașul în ziua și ora fixă”, argumentează cei care au inițiat proiectul semnat astăzi de președinte.