Surpriză! Cu cine se va confrunta Simona Halep pentru un loc în finala de la Linz. Ultimele faze ale competiției austriece vor fi o „afacere” română-americană. Într-una dintre semifinale se vor întâlni Alison Riske (73 WTA) și compatrioata acesteia, Danielle Collins (29 WTA). În cealaltă, Halep va reedita confruntarea din sferturile de finală de la Transylvania Open, întâlnind, la rândul ei, o conațională.
Simona Halep va juca pentru un loc în finala de la Linz. Fostul lider mondial ar fi la a doua finală din acest an, la doar câteva săptămâni după cea jucată la Cluj, la Transylvania Open. Soția lui Toni Iuruc a învins-o în sferturi pe italianca Jasmine Paolini (51 WTA), cu 4-6, 7-5, 6-0. A fost un meci dificil, românca reușind să revină de la scorul de 4-6, 1-3 pentru jucătoarea din Peninsulă. Partida a fost presărată și de numeroase izbucniri nervoase ale Simonei, lucru ce i-a adus și un avertisment din partea arbitrului de scaun.
Simona Halep și-a cerut scuze, la finalul partidei, pentru ieșirile ei nervoase, dar a menționat că, uneori, are nevoie de așa ceva.
Îmi cer scuze de asta (n.r. – despre ieșirile ei nervoase), nu e frumos, dar uneori am nevoie să fac asta. De fapt, am crezut că am o şansă de a câştiga, de a întoarce meciul, de aceea am luptat până la final şi nu am renunţat. Acesta este principiul meu acum şi sunt fericită că am putut să o fac sută al sută astăzi”, a spus Simona Halep, la interviul de pe teren.
Simona Halep și-a aflat adversara din semifinale abia miercuri seară, târziu. Jaqueline Cristian (100 WTA) a reușit să o învingă pe mult mai bine cotata rusoaică Veronika Kudetermetova (32 WTA), favorita patru a competiției, scor 6-3, 7-6. Românca de 23 de ani, ce a impresionat și la Transylvania Open, a făcut un meci mare, rezistând presiunii create de mai experimentata rusoaică. Cristian a salvat 3 mingi de set în setul 2, reușind să ducă partida la tie-break unde s-a și impus.
Jucătoarea din București a devenit marea revelație a turneului. Ea a pierdut, inițial, încă din manșa a doua a calificărilor, dar retragerea Soranei Cîrstea a adus-o pe tabloul principal din postura de „lucky loser”. Sportiva născută în București a profitat la maximum de șansa ei și, iată, va juca semifinala contra Simonei Halep.
Sunt foarte fericită de ceea ce s-a întâmplat în această săptămână. Simt că sunt cu adevărat o norocoasă câştigătoare, nu o pierzătoare. Am pierdut în calificări, aşa că nu am avut multe aşteptări, dar iată unde sunt! Abia aştept (n.r. – să joace împotriva Simonei Halep), o să fie un meci bun.
Le mulţumesc suporterilor (n.r. – în limba română). Vă mulţumesc că aţi venit şi vă aştept şi mâine. Le simt energia”, a declarat Jaqueline Cristian, la interviul de pe teren ce a urmat partidei.
Va fi o reeditare a sfertului de finală de la Transylvania Open unde Simona Halep s-a impus clar cu un dublu 6-1. În cealaltă semifinală de la Linz se vor înfrunta două americance, Alison Riske (73 WTA) și Danielle Collins (29 WTA). Prin urmare, indiferent de rezultatul partidelor, competiția va beneficia de o finală româno-americană. Partida Halep – Cristian va începe, joi, în jurul orei 21.00, ea fiind programată după semifinala americancelor.