Atunci când ne aflăm în fața unui munte de haine ce necesită călcare imediată, nu putem spune că avem cea mai plăcută senzație. Care este greșeala pe care toate gospodinele o fac atunci când calcă hainele.
Călcatul rufelor este, cu siguranță, una dintre cele mai meticuloase treburi casnice. Deși pare ușor, gospodinele atrag atenția asupra faptului că există anumite detalii de care trebuie să ținem cont atunci când călcăm articolele vestimentare. Iată care sunt regulile pe care trebuie să le
Aproape toți oamenii calcă rufele atunci când hainele sunt complet uscate, însă puțini sunt cei care știu că acest lucru nu este indicat.
Potrivit gospodinelor, hainele se calcă atunci când sunt puțin umede, motivul fiind unul extrem de simplu. Materialele textile din care sunt făcute hainele tale se vor întinde mult mai ușor, iar acest lucru va facilita procesul de călcare.
De aceea este recomandat să folosim fierul de călcat cu aburi sau un pulverizator cu apă, pentru ca rufele să fie ușor jilave atunci când sunt netezite cu fierul de călcat.
Poate nu te-ai gândit la asta, dar talpa fierului de călcat trebuie curățată destul de des. De ce? Pentru că pe suprafața fierului de călcat se acumuleaza reziduuri care, în timp, duc la distrugerea hainelor.
Gospodinele îți recomandă să cureți talpa fierului de călcat o dată sau de două ori pe lună, pentru a-i prelungi durata de viață și pentru ca rufele tale să fie călcate impecabil.
Pare a fi un lucru banal, însă este foarte important să golești rezervorul de apă din fierul de călcat după fiecare utilizare. În caz contrar, apa din filtrul respectiv va duce la degradarea componentelor aparatului de călcat.
Mai mult de atât, păstrarea apei în rezervorul fierului de călcat nu este igienic și pot apărea diferite bacterii, motiv pentru care trebuie schimbată la fiecare folosire.
De asemenea, apa pe care o folosești atunci când calci rufele nu trebuie să fie dură, ci amestecată cu apă distilată. Nu uita să ții cantitățile egale.
Gospodinele spun că hainele trebuie să fie călcate în funcție de temperatura pe care trebuie să o folosești. Pe scurt, rufele care au prioritate sunt cele care trebuie călcate la temperaturi mici, apoi cele care au nevoie de o temperatură mai mare.