Care sunt zonele din România unde ninge începând de azi. Șoferii trebuie să fie foarte atenți deoarece există zone care trebuie evitate, dacă mașinile lor nu sunt pregătite de iarnă.
Deja au căzut primii fulgi de zăpadă din acest sezon în trei județe din țară. De altfel, în toate zonele țării au scăzut remperaturile, iar în sud este în vigoare o avertizare meteo de ploi și vânt. Autoritățile atrag atenția șoferilor să nu plece la drum în acele zone, dacă mașinile lor nu sunt pregătite pentru iarnă.
Azi dimineață a căzut prima zăpadă din sezon. Astfel, primii fulgi de zăpadă au căzut în județul Harghita, la peste 1400 de metri altitudine, iar specialiștii în meteorologoe au spus încă de ieri că vor fi ninsori în Carpații Meridionali și Orientali.
În plus, în noaptea de luni spre marți a plouat în Harghita, iar spre dimineață ploaia s-a transformat în zăpadă. Diferența de temperatură de la o zi la alta a fost chiar și de 10 grade C, iar starea vremii s-a înrăutățit deodată.
Autoritățile au anunțat că utilajele de deszăpezire au intrat deja în acțiune în zonele înalte ale județului Harghita, mai precis pe DN12A, DN12C și DN15.
”În acest moment acționăm cu 16 utilaje care au împrăștiat peste 24 de tone de materiale antiderapante în primele ore ale dimineții. Cu toate că stratul de zăpadă nu este consistent, îi avertizăm pe șoferi să circule cu prudență și să nu plece la drum dacă nu au mașinile pregătite pentru iarnă! au transmis cei de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov.”
De asemenea, și pe anumite porțiuni de drum din județul Bacău se împrăștie material antiderapant, după ce a început să ningă slab, iar temperatura anunțată este de -1 grad Celsius.
Conform Salvamont Argeș, și în Munții Făgăraș a început să ningă, iar la altitudini de peste 1.800 metri s-a depus un strat consistent de zăpadă. Cei care doresc să meargă la munte sunt sfătuiți să nu pornească la drum dacă nu au cauciucuri de iarnă și dacă mașina nu este echipată corespunzător pentru vreme rea.
”Stratul proaspăt de zăpadă măsoară aproximativ 3 centimetri și este în creștere. Vântul bate moderat, iar temperatura resimțită este minus 5 grade. Recomandăm turiștilor să acorde atenție sporită în efectuarea turelor alpine și echipament corespunzător turelor de iarnă”, au anunțat cei de la Salvamont Argeș.
Amintim că în această săptămână este anunțată vreme închisă în toată țara. Plouă moderat în sudul Transilvaniei, nordul Olteniei și al Munteniei, iar cantitățile depășesc local 15-20 l/mp și izolat 25-35 l/mp. Alerta de vreme rea expiră la noapte.