A fost considerat unul dintre cei mai îndrăgiți Războoinici din al doilea sezon Survivor România. Cine este fostul concurent de la Kanal D care-și va lansa autobiografia. Sigur nu te așteptai la acest nume.
Sezonul 2 Survivor România a ținut cu sufletul la gură milioane de români, care priveau în fiecare ediție, cu emoții și suspans, prin ce peripeții trec vedetele și concurenții lor preferați, atât din tabăra Faimoșilor, cât și din echipa Războinicilor.
Musty Camara, fratele celebrului cântăreț din trupa Alb-Negru, este pe cale de a face o schimbare în viața sa, una care vine la pachet cu pregătirea unui volum autobiografic, pe care Musty abia așteaptă să-l lanseze.
După ce a stat un an de zile într-un superb și cochet penthouse dint-o zonă centrală a Capitalei, Musty s-a văzut nevoit să se mute din locuința pe care o numea acasă, locul unde-și instalase și studioul YANOBRA Production.
Musty este decis să-și expună viața pe mai multe coli de hârtie, ambalate frumos într-o carte, care speră să ajungă la inima cititorilor.
„Nu voi ascunde nimic. Îmi voi povesti viața, clipă cu clipă, an cu an, și voi vorbi despre toate peripețiile și aventurile mele, de toate genurile, pe care le-am trăit de când m-am născut(din 16 mai 1981, n.r).
Am călătorit, am stat cu familia, apoi singur, independent, după ce am plecat din România, la 3 ani și ceva, în două state africane, Guineea Conakri, țara mea de origine din partea tatălui meu, Coasta de Fildeș, apoi Tenerrife, Spania, Franța, Olanda, Belgia, și, iată, de cinci ani, de când am revenit aici, unde m-am născut, România.
Musty s-a născut în cartierul Drumul Taberei din București, acolo unde și-a petrecut primii ani din viață. Mama Floria și tatăl Laye, originar din statul african Guineea Conakry, l-au iubit enorm. Musty și fratele său Kamara provin dintr-o familie bună, bunicul lor fiind un fost ministru de externe al statului menționat anterior.
Tragedia l-a lovit pe tatăl Războinicului de la Survivor România sezonul 2 la doar 31 de ani, atunc când părintele lui Musty a murit, din cauza unui nefericit blocaj renal. Musty era doar un copil pe atunci, dar încă ține minte
A fost cea mai dureroasă experiență de viață pe care am trăit-o. Da, eram foarte mic, dar îmi amintesc că, atunci când mergeam la grădiniță și vedeam cu veneau părinții, mamă și tată, să-și ia copii acasă, începeam să plâng.
Mă uitam și eu după tata, dar nu mai era. Tata murise, dar eu îl căutam cu ochii în jur. Plângeam de durere și tristețe.”, a declarat Musy Camara, exclusiv pentru Impact.ro.