Ziarul elvețian Neue Zurcher Zeitung a scris, sub semnătura lui Oliver Jens Schmitt, profesor de istorie est-europeană la Universitatea din Viena, despre Biserica ortodoxă și legăturile României cu Occidentul.
Profesorul a scris că în România, mișcările naționalist-religioase ar fi dobândit importantă în ultimii ani, cu sprijin din partea Rusiei, asta după ce multă vreme au funcționat în substratul politico-social.
„În România creşte influenţa unor mişcări naţionalist-religioase, care trimit la fascismul din perioada interbelică”, scrie Oliver Jens Schmitt în cotidianul elveţian Neue Zürcher Zeitung.
Acesta a vorbit despre participarea Patriarhului Daniel și a președintelui Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la o ceremonie la mănăstirea Putna, unde s-au aplaudat pe Silvian-Emanuel Man, cunoscut pentru discursurile naționaliste și simpatiile legionare.
Profesorul menționează în articol și ambivalența Bisericii Ortodoxe Române privind Mișcarea Legională și fostul lider al acesteia, Corneliu Zelea Codreanu.
În articol se arată faptul că Biserica Ortdoxă se bucură de prestigiu în rândul populaţiei şi doar puţini intelectuali au curaj să vorbească despre abuzurile din rândurile clerului şi să-i critice pe ierarhi.
Influența Bisericii are mare putere, atât economică, cât și mediatică, iar clasa politică se chinuie să îi facă pe plac Preafericitului.
Schmitt aminteşte că preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat recent pe Patriarhul Daniel cu un înalt ordin al statului român Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Colan.
Articolul mai spune că dacă în vestul Europei reprezentanții Bisericii și ai mediului academic nu prea se implică în politică, în Est lucrurile stau cu totul altfel. Biserica și Academia sunt importanți apărători ai tradițiilor naționale, mai ales Biserica, spune autorul.
De altfel, președintele Academiei România alimentează de mai mulți ani discursul naționalist și caută apropiere de Biserică, se arată în același articol.
Ioan-Aurel Pop este bănuit că ar fi fost colaboratorul al Securității, la fel ca Patriargul Daniel. La un moment dat, s-a vehiculat că acesta ar fi candidatul PSD la viitoarele alegeri prezidențiale.