29 oct. 2021 | 12:59

Alertă alimentară. Ouă cu origine falsă vândute în România. Cum au fost descoperite şi ce pericol ascund

News
Alertă alimentară. Ouă cu origine falsă vândute în România. Cum au fost descoperite şi ce pericol ascund
Ouă cu origine falsă în România. Ce au descoperit autoritățile

O nouă alertă alimentară i-a luat prin surprindere pe românii care consumă ouă! Autoritățile au declanșat o anchetă de amploare după ce s-a descoperit că pe piața din România au fost vândute alimente cu origine falsă, așa că au fost luate măsuri în cel mai scurt timp.

Probleme pe piața din România. Ce au descoperit autoritățile

Zilele trecute, autoritățile și-au dat seama că foarte multe ouă care provin din Bulgaria și Macedonia au intrat pe piața din România cu origine falsă, cei mai mulți crezând că ele provin din Grecia. Mulți consumatori pot să fie păcăliți în acest fel și să cumpere alimente care prezintă diferite probleme.

„Avem situaţii de falsificare a ouălor, situaţii din ce în ce mai des întâlnite în ceea ce priveşte fraudele. Ultima speţă, pe care o avem de zilele trecute: ouă cu provenienţă Bulgaria şi Macedonia sunt trimise în Grecia, se ştampilează cu origine Grecia şi se vând pe piaţa din România.

Este un fals grosolan, în primul rând de origine, de păcăleală a consumatorului, sau chiar acele ouă pot proveni din zone cu restricţii de gripă aviară, de salmoneloză şi aşa mai departe.”, a declarat vicepreședintele ANSVSA, Mihai Ponea, pentru Agerpres.

Ce măsuri au fost luate imediat. Tot ce trebuie să știe românii

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a declarat că rețeaua activă în 3-4 state membre UE a fost eliminată după ce s-a descoperit că regulile au fost încălcate, declanșându-se o alertă alimentară în România.

„Împreună cu autorităţile greceşti, (reprezentanţii ANSVSA, n.r.) au intrat pe o filieră de falsificare a ouălelor şi e o anchetă în desfăşurare. Ouăle provin din Bulgaria şi din Macedonia.

Regulamentul european permite ca de la prima fermă către primul centru de colectare să le duci neştampilate, cu condiţia să anunţi statul-membru respectiv, (în acest caz, n.r.) că pleacă un transport de la ferma din Bulgaria sau Macedonia către Grecia.

Ei le-au trimis (în Grecia, n.r.) fără să notifice autoritatea competentă, au ajuns în Grecia, le-au ştampilat ca provenind dintr-o fermă din Grecia şi au vândut sute de mii de ouă pe piaţa din România.

Am prins această filieră, am stat până când am adunat şi încă adunăm în continuare (informaţii, n.r.), pentru că este extrem de dificil să prinzi o astfel de reţea, fiind angrenate 3-4 state membre.

Dar am descoperit reţeaua, am înlăturat-o şi încercăm să vedem dacă mai există şi alte filiere în România care procedează aşa. Aceste ouă falsificate au fost pe piaţă, ele nu se mai regăsesc acum pe piaţă. Am prins reţeaua şi am eliminat-o.”, a adăugat Mihai Ponea.

 

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
VIDEO Imagini filmate în avionul Azerbaijan Airlines, chiar înainte de prăbușire. 29 de oameni au supraviețuit
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Zodii care vor atrage toate privirile de Revelion. Vor fi în centrul atenției în noaptea dintre ani
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
S-a aflat ce a făcut Călin Georgescu: Nu mă lăsa să plec. Dezvăluirea momentului
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro