O femeie a avut parte de o surpriză uriașă în momentul în care medicii au operat-o pentru a scoate o tumoră de pe creier. Personalul medical din spitalul în care a fost internată pacienta nu își poate explica ce s-a întâmplat după procedură.
O pacientă în vârstă de 63 de ani a fost operată de medicii de la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. N. Oblu după ce s-a descoperit că avea o tumoră pe creier de 8 cm. Totuși, după intervenția personalului medical, aceasta a început să vadă din nou, deși era complet oarbă.
Femeia a declarat că nu avea probleme, dar s-a speriat în momentul în care a aflat că trebuia să fie supusă unei proceduri complicate. Aceasta a lăudat modul în care a lucrat personalul medical din spital, mai ales pentru că operația pentru a extrage o tumoră uriașă a avut un mare succes.
„Am venit aici la spital să-mi fac o operație de cap, deși nu mă durea și eu aveam răul acolo. Nu am avut nici o durere, sperietura asta de film care mi-a ieșit că am tumora asta.
Vai … și la creier, toți ne-am speriat și de asta îmi vine să plâng acum. Am venit aici și după cum se vede sunt bine, mulțumesc. De mi-aș opera și ochii cum mi-au reparat capul.
De personal am fost foarte mulțumită. Medicii sunt foarte acceptabili, foarte buni, foarte de treabă, au calități bune. Asta contează, durerea omului să o salveze.
Fiecare se mulțumește și îi vine să sară în sus de bucurie. Mie îmi pare rău și după personal, m-aș muta aici.”, a spus pacienta.
De asemenea, nici medicii nu își pot explica minunea. Pacienta își pierduse vederea, așa că nu mică le-a fost mirarea tuturor în momentul în care aceasta a început să distingă forme și contururi la doar două zile după operație.
„O tumoră care avea aproape 8 cm și care era situată foarte prost, la baza craniului. Și în plus împingea și îngloba structuri foarte importante cerebrale, vase importante, nervii optici și care nu vedea nimic, nici lumina de trei săptămâni.
A fost o provocare pentru noi să operăm pacienta. După ce am discutat riscurile cu familia și pacienta, ni le-am asumat împreună și am hotărât să o operăm. A fost o operație dificilă și a durat 7 ore.
Dar după operație, plăcuta surpriză a fost că la două zile, nu numai că a mers bine și și-a revenit foarte bine, la doar două zile a început să vadă. Nu vede încă perfect, dar odată ce o să-și rezolve cataracta de pe ochiul stâng sperăm să vadă foarte bine.
Nu vede perfect, dar începe să distingă contururi și avem speranța să vadă din ce în ce mai bine. Noi pentru asta suntem aici, să încercăm să ajutăm pe fiecare.
Iar când ai un asemenea caz deosebit și pentru noi a fost o surpriză extrem, extrem de plăcută.”, a transmis directorul medical, Marius Dabija, pentru Observator.