Gospodinele deja au început să își facă provizii pentru iarnă! Toamna se fac tot felul de rețete pentru ca toată familia să se bucure de preparate delicioase în timpul sezonului răcoros, iar castraveții murați bulgărești sunt preferați până și de cei mai pretențioși gurmanzi.
Castraveții murați bulgărești se pregătesc chiar în această perioadă și sunt folosiți în pragul sărbătorilor pentru ca gospodinele să pregătească, cu ajutorul lor, salată de boeuf sau să îi servească alături de o friptură delicioasă. Ei o să mulțumească toată familia, de la mic, la mare!
Află că nu este nevoie să cumperi de la magazin castraveți murați, mai ales pentru că aceștia se pregătesc extrem de ușor. În cazul în care îți este dor de rețetele pe care le avea bunica, pune câteva borcane în cămară și o să observi că gustul nu se compară cu nimic.
O să ai nevoie de castraveți, 4 morcovi, câteva bucăți de hrean, 3 cepe, oțet, sare neiodată, foi de dafin, zahăr, usturoi, boabe de mărar, boabe de muștar și boabe de piper. Începe prin a felia ceapa, morcovii și hreanul și lasă borcanele la uscat pentru a adăuga, ulterior, o linguriță de condimente în fiecare.
Pune câteva felii de ceapă în borcane și apoi așează castraveții, morcovii și hreanul până când recipientele sunt pline. Adaugă doi căței de ustoroi și câteva frunze de dafin pentru un plus de savoare, iar apoi o linguriță de zahăr și una de sare, potrivit impact.ro.
După ce borcanele sunt pline cu legume și condimente, adaugă câte 5 linguri de oțet pentru fiecare recipient, iar apoi toarnă apă rece până la refuz. Sigilează totul cu un capac și lasă borcanele într-o oală, în care a fost așezat un prosop înainte. Aceasta trebuie să fie umplută până la jumătate și lăsată la fiert.
În momentul în care apa o să dea în clocot, trebuie să mai lași borcanele pentru încă 30 de minute la foc mic. Lasă borcanele la răcit și pune-le într-un loc răcoros și întunecat. Castraveții o să fie lăsați timp de două săptămâni în cămară pentru a avea gustul pe care ți-l dorești.
Castraveții murați bulgărești se prepară extrem de ușor, așa că o să economisești mulți bani dacă pregătești mai multe borcane și nu mai cumperi recipiente pline cu aceste alimente din magazin. În plus, o să îți amintești de gustul pe care îl obținea bunica!