Sunt informații de ultimă oră despre starea de sănătate a Adelei Popescu, diagnosticată cu coronavirus. Vedeta a dat vestea că s-a infectat pe data de 9 septembrie. În ediția de azi a emisiunii ”Vorbește Lumea”, Adela Popescu a vorbit despre starea de sănătate.
Adela Popescu a povestit cum se simte acum, dar și cum se descurcă cu bebelușul său în această perioadă.
”Sunt zile si zile, e foarte ciudat cum se desfășoară povestea asta, am avut două zile foarte grele, ieri și alaltăieri am fost mai ok, dar azi parcă încă ceva. Stau în continuare cu masca pe față, încercăm să-l protejam pe micuț, stăm cu masca în casă, doar afară o mai scot, în curte. Copiii sunt la mamaie, se bucură că sunt acolo.
O chestie în plus, dar nu e ceva foarte rău, nu pot să zic că gata am scăpat. Am sentimentul că virusul este încă cu mine. Stăm cu masca în casă, încercăm să îl protejăm pe bebeluș, îl alăptez purtând masca, doar afara îmi dau jos masca. Va mai trece un timp până ne vom revedea. Eu în două săptămâni voi fi bine, dar mai sunt și alți membri ai familiei care se pot îmbolnăvi. Mi-a apărut pofta de mâncare. Am avut nopți în care nu am dormit.
Am avut o zi în care simțeam că mi-e somn, dar nu am putut să dorm. Am aflat cu două zile înainte de botez ca am coronavirus, am anulat tot ce era de anulat, acum nu stiu când vom reprograma, având în vedere că chiar dacă aveam 50 de oameni, acum mi se pare un număr mare”, a povestit Adela Popescu.
Adela Popescu a mai povestit și cum se împart sarcinile în familie.
”Cumpărături facem online, dar nu am avut așa pofta mare de mâncare, abia ieri am mâncat o masă cu peste. Componenta psihologică te deprimă chiar mai mult decât o face boala. Ai senzația de panică.
Eu sunt un caz fericit, pentru că am avut două zile foarte grele, după care situația s-a ameliorat, eu nu mă plang, dar tot e o stare de anxietate care plutește în aer, pe lângă simptome. Radu nu are timp sa fie anxios”, a declarat Adela Popescu în ediția de azi a emisiunii Vorbește Lumea.
De menționat este că ediția de azi a emisiunii a fost prezentată de Bogdan Ciudoiu și Cosmina Păsărin.