Simona Halep se pregătește intens de unul dintre cele mai importante evenimente din viața ei, nunta cu Toni Iuruc. Aceasta o să se căsătorească pe 15 septembrie, dar abia acum s-a aflat motivul pentru care sportiva își dorește ca evenimentul să aibă loc cât se poate de repede.
Simona Halep a fost desemnată cetățean de onoare al orașului Bușteni în perioada în care Emanoil Savin era primarul localității. Acesta este invitat la nunta jucătoarei de tenis cu Toni Iuruc, așa că a dezvăluit de ce s-a grăbit cu evenimentul grandios. Se pare că sportiva își dorește să devină mămică.
„Știu sigur că își dorește copii și ăsta a fost un motiv, bineînțeles, de s-a grăbit cu căsătoria, pentru că ea mai are de spus multe în tenisul mondial și sper ca, la următoarele turnee, să revină în top 10 și să câștige un Grand Slam în Australia.
(…) Probabil că o să-și ia o pauză (n.r. dacă rămâne însărcinată), că așa și-au luat toate marile tenismene, atunci când au avut un copil. În doi ani o văd înapoi în top 3.”, a mărturisit Emanoil Savin pentru Fanatik.
De asemenea, Emanoil Savin a menționat că Toni Iuruc ar fi ultimul ‘trofeu’ câștigat de Simona Halep. Acesta speră ca sportiva să devină mămică și să își invite apropiații și la botez, după ce o să bucure toate personalitățile din lumea sportului cu nunta ei.
„Ăsta este ultimul trofeu al ei – soțul – ultimul trofeu câștigat și sper să fie fericiți și, bineînțeles, să o văd mămică, să mergem și la botez.
Și să avem o petrecere frumoasă pe data de 15 septembrie, cu toate personalitățile din lumea sportului și toți care îi sunt Simonei dragi.”, a adăugat Emanoil Savin.
Între timp, Ion Țiriac a făcut câteva declarații uluitoare despre accidentarea Simonei Halep. Mulți sugerează că aceasta ar fi, de fapt, însărcinată, așa că afaceristul a întărit zvonurile. Acesta a lăsat să se înțeleagă că jucătoarea de tenis ar avea nevoie de o perioadă mai lungă înainte de a se întoarce pe teren.
„Eu cred că Simona nu s-a accidentat, eu cred că ea nu s-a legat bine de la accidentările pe care le-a avut. Îmi doresc tare mult ca această sportivă de excepție să mai stea doi, trei ani. Cu toate că jocul s-a schimbat mult în ultimii ani.
Sunt niște fătuci de 17 ani acum… dacă îmi dau o palmă, nu mă mai ridic două săptămâni. Ca Simona să mai joace, trebuie să își refacă fizicul total. Să stea 6, 7, 8 luni, cât e nevoie. Dintotdeauna, Halep a avut un fizic senzațional, dar fragil.”, a spus Ion Țiriac.