Doliu imens în lumea muzicii! Charlie Watts a murit la vârsta de 80 de ani, iar anunțul trist a fost făcut chiar de agentul său. Acesta a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, cu îndrăgitul baterist al trupei The Rolling Stones.
Veștile triste au venit după ce s-a aflat că Charlie Watts nu putea participa la turneul american al formației ce a fost programat în această toamnă. Se pare că bateristul se recupera după o procedură medicală, dar nu se știau foarte multe detalii despre motivul pentru care a cerut ajutorul medicilor.
Din păcate, agentul bateristului The Rolling Stones a anunțat că starul s-a stins din viață printr-o declarație. Fanii din toată lumea îl plâng pe omul ce a reușit să bucure pe toată lumea prin talentul său uriaș.
„Cu o tristețe imensă anunțăm moartea iubitului nostru Charlie Watts.”, a spus acesta.
De asemenea, agentul bateristului le-a cerut admiratorilor să respecte intimitatea familiei și apropiaților în aceste momente extrem de grele. El a adăugat că Charlie Watts s-a stins într-un spital din Londra, în timp ce era înconjurat de cei dragi.
„A murit într-un spital londonez mai devreme, înconjurat de familia sa. Vă rugăm să respectați intimitatea familiei sale, a membrilor trupei și a prietenilor apropiați în acest moment dificil.”, a adăugat agentul.
În trecut, Charlie Watts a câștigat lupta împotriva cancerului la gât. Acesta a fost membru în trupa The Rolling Stones încă din ianuarie 1963, alăturându-se lui Mick Jagger, Keith Richards și Brian Jones. Cunoscutul baterist a ajutat la crearea trupei faimoase în anii 1960.
Chiar dacă a fost un adevărat star în toată lumea, Charlie Watts a preferat să fie cât se poate de discret. El nu a fost niciodată interesat de lumea showbiz-ului, așa că a rămas în mintea tuturor ca o persoană îndrăgostită de muzică, fără să își dorească faimă.
„Nu am fost niciodată interesat de toate aceste lucruri și încă nu sunt. Nu știu ce este showbiz-ul și nu m-am uitat niciodată la MTV. Există oameni care doar cântă la instrumente și sunt încântat să știu că sunt unul dintre ei.”, spunea el în trecut.
Charlie Watts s-a născut pe 2 iunie 1941, la Londra, crescând înconjurat de muzică. Acesta s-a îndrăgostit de tobe încă din liceu, fiind uimit de arta pe care o produceau nume mari precum Jelly Roll Morton și Charlie Parker.