Gică Hagi lansează un nou atac la adresa UEFA. „Regele” este nemulțumit că echipele românești trebuie să joace prea multe tururi preliminare pentru a ajunge în Champions League și Europa League. Hagi îi întreabă pe reprezentanții forului continental de ce echipe din țări precum Spania și Anglia primesc sume uriașe, iar cele din România trebuie să se mulțumească doar cu mărunțiș.
Patronul și antrnorul clubului Viitorul Constanța s-a plâns în repetate rânduri că devine din ce în ce mai dificil pentru echipele din România să ajungă în Champions League. Hagi trage un semnal de alarmă cu privire la noul sistem propus de UEFA din anul 2024, când va fi și mai greu pentru cluburile românești să facă performanță în Europa.
„N-avem teamă de ei, nu sunt mai buni decât noi, dar fără o investiție minimă, n-avem cum să devenim competitivi! Nu putem să ne luptăm cu cei de afară! Ne-au scos și din cupe, jucăm 7 mii de calificări. Ei aduc vreo 200 de milioane pe an în Spania, Germania, Franța… La noi ce intră? Cât intră de afară? Niciun ban!
Câte 500 de mii, câte 300 de mii. Ce sunt ăia? Ce bani sunt ăia? Domnilor, ce bani sunt ăia? România e o țară dezvoltată, puternică în Europa. E a șaptea țară ca populație, e veche în fotbal! Sper să ne trezim! Scopul a tot ce zic eu este unul singur: de a forma jucători pentru echipa națională! Să mergem în lume iar”, a declarat Hagi în cadrul unei conferințe de presă.
În 2019, CFR Cluj a trebuit să joace 3 tururi preliminare pentru a ajunge în play-off-ul Champions League, după ce a pornit din primul tur. Tot din prima fază a debutat și CSU Craiova în Europa League, în timp ce FCSB și Viitorul Constanța au intrat în competiție din turul 2 preliminar.