”Acesta e motivul pentru care Hagi încă nu e un titular constant în echipă!”. Ianis Hagi a devenit un jucător important la Rangers, dar nu e mereu folosit din primul minut de antrenorul Steven Gerrard. Un fost campion mondial și legendă la Barcelona a dat verdictul în legătură cu situația internaționalului român la clubul de pe Ibrox Park.
Ianis Hagi a devenit un om de bază la Rangers în ultimul sezon. A marcat goluri, a ajuns cel mai bun pasator decisiv din campionat. Cu toate acestea, mijlocașul de 22 de ani nu este mereu titular în garnitura antrenată de Steven Gerrard. Recent, el a a dat primul gol din noul sezon, după care a fost accidentat de un jucător de la Livingston. Ianis a ratat, astfel, prima manșă din turul 3 preliminar al Champions League, cu suedezii de la Malmo. Iar în retur a fost introdus abia în minutul 70.
Ianis Hagi a fost lăudat de ziariștii scoțieni care considerăm însă, că în actualul sezon internaționalul român trebuie să devină un jucător-cheie al campioanei Scoției.
Ianis trebuie să treacă de la statutul de jucător influent, la cel de jucător-cheie. Cândva unul dintre cele mai râvnite tinere talente din Europa, pentru Ianis, Ibrox este o scenă care i se potrivește lui și numelui pe care-l poartă, făcut faimos de legendarul său tată, Gheorghe Hagi. E timpul ca Ianis să se afirme ca lider al echipei! Și să demonstreze asta constant, săptămână de săptămână”, a scris editorialistul Cameron Willis în rangersnews.uk.
Statutul lui Ianis Hagi în echipa de pe Ibrox Park a fost analizat și de marele fotbalist brazilian Rivaldo (49 de ani). Fost campion mondial în 2002, cu Brazilia și legendă la Barcelona, fostul internațional s-a apropiat de fotbalul românesc după ce fiul său, Rivaldinho a jucat în Liga 1, la Dinamo și Viitorul. El comentează acum periodic subiecte legate de fotbalul din țara noastră pentru o mare firmă de pariuri. Rivaldo consideră că Ianis Hagi încă nu s-a adaptat total la specificul culturii fotbalului scoțian.
Consider că procesul de adaptare e motivul pentru care Hagi încă nu e un titular constant în echipă. Trebuie să te adaptezi unei noi ţări, noilor tradiţii şi unui sistem de lucru diferit. Sunt sigur că, în acest sezon, poate deveni un jucător important al echipei – un titular constant şi un marcator. E crucial să obţină încrederea managerului şi se pare că Hagi, în sfârşit, o obţine. Acum, odată ce va fi mai relaxat cu privire la viitorul său în cadrul echipei, poate să aibă evoluţii mai bune în meciuri”, a declarat Rivaldo pentru Betfair.
Ianis Hagi a fost cumpărat de Rangers în vara anului trecut, de la Genk, pentru 3,5 milioane de euro. El încă e pe lista de transferuri a scoțienilor care cer acum pe el peste 12 milioane de euro.