Emma Răducanu, ‘furată’ de Sorana Cîrstea. Jucătoarea britanică cu tată român a fost senzația turneului de la Wimbledon din acest an. Ea și Cîrstea s-au întâlnit în turul 3 al competiției, victoria revenind Emmei Răducanu. Acum, se pare că iubita lui Ion Ion Țiriac a reușit să-și ia revanșa față de puștoaica de 18 ani, dar într-un mod neașteptat. Și chiar înainte de ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open.
Emma Răducanu, ‘furată’ de Sorana Cîrstea. Jucătoarea britanică cu tată român a făcut furori la Wimbledon 2021. Beneficiară a unui wild card, puștoaica de 18 ani, pornită de pe locul 338 WTA, a ajuns până în optimile turneului de Grand Slam de la All England Club. În turul 3 ea a întâlnit-o chiar pe Sorana Cîrstea (31 de ani) pe care a învins-0 în două seturi, 6-3, 7-5. La acea oră, Emma Răducanu era antrenată de Nigel Sears, unul dintre cei mai apreciați tehnicieni britanici.
Sorana Cîrstea a felicitat-o pe Emma Răducanu, la acea vreme, pentru rezultatul obținut.
La revedere Wimbledon, mereu un special. Bravo Emma Răducanu pentru câștigul binemeritat. Ceva timp liber pentru a mă recupera psihic și pentru a reveni cu un corp și o minte fresh.”, a scris Sorana Cîrstea pe Instagram.
Emma Răducanu a mai jucat o singură partidă după Wimbledon. Ea a pierdut în primul tur la San Jose în fața chinezoaicei Shuai Zhang (51 WTA), scor 3-6, 2-6. La ora actuală, jucătoarea clasată acum pe locul 184 WTA, participă la un turneu ITF, de mai mică importanță, la Landisville, în SUA. Astăzi chiar are programată prima partidă, contra italiencei Ysaline Bonaventure (128 WTA). În schimb, Sorana Cîrstea a jucat în turneul WTA 1000 de la Montreal. Cîrstea a fost învinsă în turul 2 de Victoria Azarenka din Belarus, scor 2-6, 2-6.
Dar surpriza cea mai mare a fost prezența în loja jucătoarei românce a lui Nigel Sears, antrenorul care a pregătit-o pe Emma Răducanu. Dezvăluirea a fost făcută într-o postare de pe contul de Twitter al WTA Romania. Nigel Sears le-a mai pregătit în trecut pe Ana Ivanovic și pe Anett Kontaveit și este socrul lui Andy Murray. Sorana Cîrstea s-a despărțit în luna martie de antrenorul Adrian Cruciat.
Sorana Cîrstea a beneficiat după aceea de ajutorul belgianului Carl Maes, fost director al Academiei Kim Clijsters, alături de care a mai lucrat. „Mutarea” din prezent este surprinzătoare, deși încă nu se știu detalii despre natura și durata colaborării dintre Sorana Cîrstea și Nigel Sears. Dar e o „răzbunare” neobișnuită față de Emma Răducanu, după înfrângerea suferită la Wimbledon, chiar înainte de ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, ce va debuta în 30 august.