Problemele din familia regală sunt departe de a se fi terminat. Prințul Charles a făcut un gest surprinzător.
Prințul Charles i-a dat de gol pe Meghan Markle și Prințul Harry, contrazicând declarațiile celor doi, indirect.
Prințul Charles a continuat să îi sprijine financiar pe Meghan și Harry, după ce aceștia au afirmat că nu au mai primit bani de la familia regală începând cu primul trimestru al anului 2020.
Datele oficiale spun că monargia i-a costat pe contribuabili 87,5 milioane de lire sterline în perioade 2020-2021.
Finanțarea pentru cei doi fii ai prințului Charles și familiile lor a adus costuri de câte 4,5 milioane de lire sterline, potrivit conturilor financiare ale Clarence House.
În luna martie a anului trecut, Harry și Meghan apăreau ca primind bani din venitul lui Charles.
Cheltuielile lui Charles au scăzut cu 1,2 milioane de lire sterline după ce Meghan și Harry au renunțat la titlul de membri ai familiei regale britanice.
„După cum ne amintim cu toţii, în ianuarie 2020, când ducele şi ducesa au anunţat că urmează să se îndepărteze de familia regală în exerciţiu, ducele a spus că vor lucra pentru a deveni independenţi din punct de vedere financiar”, a spus purtătorul de cuvânt citat de BBC.
„Prinţul de Wales a alocat o sumă substanţială pentru a-i sprijini în această tranziţie. Această finanţare a încetat în vara anului trecut. Cuplul este acum independent din punct de vedere financiar”, a declarat Casa Clarence.
Prințul Harry are de gând să scrie o carte în care va vorbi despre casa regală și despre cum s-a simțit ca un animal închis într-o cușcă.
După interviul exploziv de la Oprah Winfrey, Harry își scrie autobiografia, o carte extrem de așteptată.
„Nu vreau să arunc vina pe nimeni. Nu cred că ar trebui să arătăm cu degetul sau să învinuim, dar atunci când vine vorba de creșterea unui copil,
dacă eu am suferit o formă de durere și suferință pentru că și ea a fost suferită de tatăl meu sau de părinții mei, atunci eu voi rupe acest ciclu, nu îl voi mai transmite generației următoare.
Este vorba de multă durere și suferință genetică – ele se transmit, așa că părinții ar trebui să se gândească – Acest lucru mi s-a întâmplat mie dar mă voi asigura că nu ți se întâmplă și ție”, a spus Harry.