Fuego preferă să rămână cât se poate de discret în momentul în care vine vorba despre viața lui personală, dar artistul s-a decis să facă câteva detalii publice despre legăturile amoroase pe care le-a avut de-a lungul timpului.
Fuego a spus adevărul și a dezvăluit cât de mult a suferit din dragoste. Artistul a mărturisit că orice suferință îl întărește și îi oferă încredere în sine, dar, din fericire, nu a trăit anumite drame ce să își pună amprenta asupra sa.
„Cred cumva că orice experiență este un pas înainte. Nu rămân niciodată în trecut și nu sunt neapărat genul de om care să se lege de anumite etape pentru diverse trăiri.
La modul general, orice suferință ne întărește, iar iubirea în sine ne face mai puternici și ne dă încredere în noi! Nu am trăit niciodată drame în viața mea și las mereu lucrurile să vină de la sine, la momentul și locul potrivit pentru ele.
Cred că nimeni pe lumea aceasta nu a fost ferit de suferințe de tot soiul, dar important este cum știi să le depășești și ulterior să privești totul cu detașare, încercând să nu repeți, pe cât se poate, aceleași lucruri care te-au adus în pragul respectiv.”, a spus Fuego pentru Cancan.
Fuego și-a dezvăluit și unele dintre cele mai mari frici. Cunoscutul artist și-a pierdut foarte mulți prieteni în ultima perioadă din cauza noului coronavirus, așa că acesta se teme de moartea celor dragi după ce a suferit enorm.
„Mi-e frică de moarte. Deși n-ar trebui, pentru că e un inevitabil final pentru toți, am această temere. Nu neapărat în ceea ce mă privește, ci referitor la pierderea celor dragi.
Știu că viața nu pune întrebări și nu așteaptă niciodată un posibil moment prielnic, tocmai de asta mi-e teamă de clipa în care nu va mai fi mama sau bunica, prieteni dragi sau colegi la care țin enorm.
Anul acesta, din pricina Covid-ului, am pierdut o mulțime de prieteni, de oameni dragi care mă inspirau și care mi-au fost sprijin.
Am suferit enorm și am învățat cumva, pentru a nu știu câta oară, că anumite lucruri nu le putem schimba, oricât am vrea și oricât de crud și nemilos ar părea totul!”, a mai spus Fuego pentru sursa menționată mai sus.