Delia Matache este un artist valoros, apreciat atât de publicul român, cât și de cel din străinătate. Multe dintre piesele vedetei sunt compuse chiar de ea, dovadă că alți cântăreți nu prea se încumetă să-i fredoneze melodiile. Recent, Deliei i s-a propus să numească două vedete de la noi cu care ar face un documentar. Te-ai fi așteptat la aceste nume?
Prezentă la podcastul produs și găzduit în exclusivitate de canalul de Youtube Happyfish „Aproximativ discuții”, cu Gojira, Delia a făcut o declarație surprinzătoare despre două vedete cunoscute. Este vorba despre cântărețul de manele Florin Salam și Cheloo, rapper și coleg la emisiunea iUmor, de la Antena 1.
„Aș face un documentar despre viața lui Florin Salam, nu ai cum să nu vezi că e aur, că are mult potențial. A doua persoană ar fi Cheloo”, a spus cântăreață.
Artista a mai mărturisit, tot în cadrul aceluiași podcast, că s-a săturat să tot răspundă la întrebări legate de viața personală, în special despre vârsta ei. Delia se simte presată de oameni și nu înțelege de ce o judecă. La urma urmei, fiecare face ce vrea cu viața sa.
„La mine, oamenii sunt turbați pe vârstă, mă întreabă câți ani am. Eu trăiesc într-o viață atât de frumoasă și scopul meu este să fiu cât mai happy încât nu mi-am pus niciodată întrebarea câți ani am, ce ar trebui, dar cum ar trebui să mă comport la 39 de ani, pentru mine nu contează. Când apar prea multe întrebări despre câți ani am, zic s-a întâmplat ceva? care e problema? Întrebarea asta e pe sistemul că de ce nu arăt bătrână, de ce nu mă comport ca atare, că sunt de mult timp în industrie și mereu sunt fresh. Cred că dă cu eroare un pic la capitolul ăsta (…) În esență, suntem niște copii dezvoltați. Nu ai voie să uiți de asta, pe mine m-a marcat copilăria mea”, a declarat vedeta.
Delia a cunoscut faima odată cu trupa N&D, pe la începutul anilor 2000. Mult mai târziu, în anul 2015, lansarea piesei și a albumului cu același nume – Pe aripi de vânt – a propulsat-o pe locul 1 în topul hit-urilor de la acea vreme. În prezent, artista face parte din juriul emisiunilor concurs iUmor și X Factor România. În timpul liber, artistei îi place să călătorească în destinații exotice, dovadă fiind pozele fascinante din mediul online.