Gigi Becali a făcut lumină în privința unui nou antrenor la FCSB. Finanțatorul vicecampioanei l-a numit pe Dinu Todoran pe banca tehnică, după despărțirea de Toni Petrea. Dar, în ultima perioadă, numele mult mai cunoscut al altui tehnician a fost vehiculat drept posibil înlocuitor al lui Todoran.
Gigi Becali a tranșat disputa despre noul antrenor FCSB. Cu Dinu Todoran pe banca tehnică, Becali speră să realizeze ceea ce nu a putut obține cu Toni Petrea în sezonul trecut. Totuși, în ultima vreme, numele lui Laurențiu Reghecampf a fost vehiculat tot mai intens drept posibil înlocuitor al lui Todoran. Un lucru aparent surprinzător, ținând cont de conflictul declanșat între Becali și Anamaria Prodan, soția antrenorului, după transferul lui Dennis Man la Parma. Dar mai puțin surprinzător, dacă luăm în calcul informațiile despre un posibil divorț între Reghecampf și agenta de jucători.
De altfel, Reghe a mai fost antrenor principal la FCSB în două rânduri. Prima dată a ajuns pe banca tehnică a vicecampioanei României în mai 2012 și a stat până în mai 2014, perioadă în care a bifat 103 meciuri. A fost vremea în care a cucerit 2 titluri cu echipa finanțată de Gigi Becali. A revenit la gruparea roș-albastră pe 4 decembrie 2015 și a stat până în mai 2017, dar fără același succes.
Acum un an, Reghecampf declara că îi e dor de tot ce înseamnă Steaua (n.r. – FCSB). Și nu excludea întoarcerea pe banca tehnică a echipei dacă se va ivi o oportunitate.
Mi-e dor de tot ceea ce înseamnă Steaua. Pentru mine tot Steaua e. Eu am lucrat și la Steaua și la FCSB. Dar de fapt era aceeași echipă. E o atmosferă incredibilă când conduci un campionat cap-coadă. Atmosfera din tribune, euforia creată în jurul echipei, când te duci în țară și se vorbește numai despre Steaua… Mi-e dor de lucrurile astea. Mi-e dor să ajung cu Steaua în cupele europene. Mi-aș dori să revin la un moment dat. Dacă se ivește oportunitatea și lucrurile vor fi ok”, spunea Laurențiu Reghecampf în urmă cu un an, la DigiSport.
Acum, Reghe și Gigi Becali au fost în negocieri pentru o asemenea revenire. Potrivit informațiilor obținute de PlaySport.ro, Reghecampf a fost cel care a inițiat negocierile cu Gigi Becali, însă lucrurile nu au decurs tocmai lin. Gigi Becali și-a arătat disponibilitatea de a-l reprimi pe Laurențiu Reghecampf la FCSB, însă cu o condiție clară: să îi pună pe masă certificatul de divorț! Becali nu vrea să mai aibă de a face cu Anamaria Prodan sub nicio formă, așa că ar dori o asemenea dovadă.
Dar cum nu a sosit nicio veste bună în privința respectivei negocieri, Becali a tranșat problema unui nou antrenor la FCSB. Finanțatorul roș-albaștrilor a declarat că Dinu Todoran va rămâne pe banca tehnică „500% până la începerea play-off-ului și 100% până la finalul campionatului”.
Todoran va fi 500% până la începerea play-off-ului și 100% până la finalul campionatului. Va fi antrenor principal. Am vrut să spun eu personal că antrenorul de acum rămâne un an de zile”, a spus Becali, conform realitateasportiva.net.
Milionarul din Pipera a mai afirmat că nu l-ar schimba pe Todoran nici în eventualitatea în care FCSB ar avea 10 înfrângeri la rând:
Dacă are 10 înfrângeri la rând, ca să vorbim așa ipotetic, schimb toată echipa. Țin antrenorul, schimb toată echipa! Și știți ce mai fac? Lichidez tot și las tot, îi dau lui Talpan!”, a mai adăugat Gigi Becali conform aceleiași surse.