Face el ce face și ajunge, din nou, în centrul atenției. Florin Ristei s-a dat de gol în cadrul unui celebrul podacast de pe Youtube. Artistul a povestit ce s-a întâmplat, de fapt, în culisele sezonului pe care l-a câștigat la X Factor România în 2013. De ce au mers reporterii la mama sa acasă. Fanii nu se așteptau la asta.
Florin Ristei nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este unul dintre cei mai apreciați și talentați artiști din România, are o voce inconfundabilă și s-a născut pentru a fi un real entertainer. Solistul de la FreeStay este singurul fost concurent și câștigător al unui show de la talente din România care a reușit să fie juratul respectivei emisiuni: X Factor.
Talentul său indiscutabil și faptul că este telegenic i-au convins pe producătorii de la Neatza cu Răzvan și Dani să-l cheme în echipa lor de matinal, acolo unde a dovedit că decizia de a parcurge o carieră în televiziune este o idee extrem de bună. Florin Ristei a fost invitat, recent, la podcastul lui Gojira acolo unde cei doi artișit au stat la „Aproximativ Discuții”.
Logodnicul lui Naomi Hedman a povestit cum au decurs audiții pentru el în 2013 și ce anume l-a nemulțumit în sezonul X Factor unde a ieșit câștigător, într-un final. Florin Ristei s-a dat de gol, spunând că șefii show-ului încercau să-i concureze o poveste de viață emoționantă, pentru a câștiga simpatia publicului.
„Eu trebuia să am poveste în 2013. Eu am câștigat în ciuda șanselor. Voiau să caute orice: ce îți place, ce nu-ți place, părinții, dacă am avut vreo dramă în copilărie. Dacă am un cățel, hai să arătăm cățelul la televizor. Dacă am avut probleme, dacă am avut o copilărie nu știu cum, dacă am stat la cămin, cum a fost, câți bani aveam. Nu am vrut nimic din toate astea, eu știu să cânt, atât știu să fac. Dacă vă place bine, dacă nu, nu.
Nu se confecționase o poveste pentru mine. Dacă nu vrei, nu ți-o bagă pe gât, doar îți sugerează. De exemplu, haide să facem un interviu cu mama ta acasă, că o să fie emoționant. Le-am spus că nu o să obțină nimic de la ea, mama e la fel ca mine. Nu e pe drame (…). Au fost acasă și au întrebat-o dacă au existat perioade grele, iar mama a început să râdă.
Actualul jurat de la X Factor susține că el tot ce și-a dorit a fost să cânte, neavând o poveste emoționantă de viață menită să stârnească mila și simpatia telespectatorilor, spre deosebire de Alex Mațaev, „rivalul” său, care venea din Republica Moldova. Florin Ristei l-a considerat pe contracandidatul său la titlul de X Factor 2013 un adevărat adversar, un artist carismatic și foarte talentat.
Nu au obținut nimic. Atunci mi-am dat seama că nu am o poveste, că dacă vor să le cânt, atât știu să fac. În semifinală, contracandidatul avea o poveste, cu dor de casă, că nu și-a mai văzut sora, avea și mai multă charisma decât mine, era foarte talentat.
Era pe vremea când la X Factor chiar vota lumea (…). I-am zis directorului muzical că voi cânta ce vreau eu, voi cânta Queen (…). Nu m-a votat nimeni în semifinală. Am vrut să plec din emisiune (….)’, a declarat Florin Ristei la podcastul lui Gojira de pe Youtube.