Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie au emis o nouă prognoză. Când urmează să scăpăm de fenomenele extreme? România este cuprinsă de furtună și caniculă. Ce spun meteorologii despre starea vremii? Detalii pentru perioada care urmează.
Specialiștii de al Administrația Națională de Meteorologie au emis o nouă prognoză în care indică momentul în care vom scăpa de caniculă și furtuni. Directorul general ANM a declarat faptul că luna lui Cuptor debutează cu vreme instabilă: „Mâine, prima zi din luna lui Cuptor va debuta tot cu o vreme instabilă, la început în partea de vest, centru, nord, nord-est a țării, în zonele montane și submontane, apoi și în restul țării.”
Elena Mateescu spune că suntem într-un an al extremelor, iar chiar prima zi a lunii iulie aduce o vreme instabilă, precum a fost de altfel acest întreg an la nivel mondial în Europa. Specialistul a mai detaliat că nu facem excepție nici acum de la mersul condițiilor climatice pentru că fiecare an a doborât recordurile în anii anteriori:
‘Într-adevăr vorbim de aceste alternanţe, de la o vreme mai rece şi instabilă. Să ne amtintim cum am început luna iunie, cu 1 iunie, cu cea mai rece zi din istoria măsurătorilor meteorologice.’ Luna aceasta vine și cu o premieră în care luna iunie a cuprins și un cod roșu două zile consecutiv în care erau vizate șapte județe din pareta de vest și sud-vest a țării.
‘Vorbeam de primele două decade cu abteri termice negative la nivel naţional, mai mari de 2,5 grade Celsius, iată că ultima decadă a adus primele zile de caniculă şi pentru prima dată într-o lună iunie, am emis cod roşu două zile consecutiv pentru şapte judeţe din partea de vest şi sud-vest a ţării. Aceste fenomene alternante de instabilitatea atmosferică accentuată şi valul de căldură a fost mult rapid în această vară, oriunde ne-am afla, dar mai ales la latitudini nordice’
Elena Mateescu, director general al Administrației Naționale de Meteorologie (Sursa: Antena 3)
Fiecare lună sau sezon a doborât recordurile înregistrate în anii anteriori din punct de vedere al frecvenței și intensității fenomenelor meteorologice extreme. Prima zi de iulie debutează cu vreme instabilă în vest, centru, nord, nord-est, zonele montane și submontane apoi și restul țării.
Mâine vorbim de asemenea de un disconfort termic accentuat în special în zona de sud-vest a țării, lucru care va rămâne de interes până în cursul zilei de duminică.