Cătălin Moroșanu nu mai are nevoie de niciun fel de introducere. Este unul dintre cei mai mari luptători ai României, iar familia și cariera sunt lucrurile care-l fac foarte fericit. Fostul Faimos a fost unul dintre cei mai buni și valoroși concurenți de la Survivor România, făcând cinste echipei roșii. Ce eforturi face Moro după ce s-a întors din jungla dominicană.
În ziua în care a împlinit 37 de ani, Cătălin Moroșanu se declară un om pe deplin fericit și împlinit. Fostul Faimos întâmpină această vârstă cu zâmbetul pe buze, fiind mândru că a realizat foarte multe în viață, atât pe plan profesional cât și în viața personală. Moro se simte mândru și aseamănă cariera sa cu un vis frumos din care nu ar vrea să se trezească prea curând.
„Astăzi împlinesc 37 de ani de viață, o vârstă a maturității și a realizărilor pe plan profesional! Privesc în trecut și îmi amintesc prin câte lucruri am trecut: am făcut mult bine, dar am făcut și rău, am avut realizări, am avut și eșecuri, am plâns, dar am și râs, am fost băita bun, dar în același timp am fost și rău!
Toată cariera mea a fost ca un vis frumos din cre nu aș vrea să mă mai trezesc vreodată! Sportiv, vedetă tv, politician, promotor și ambasador al României pe plan sportiv. Am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și prin ei am trăit fiecare moment din viața mea!”, le-a transmis Cătălin Moroșanu urmăritorilor săi pe contul său de Instagram.
De când s-a întors din competiția Survivor România, Cătălin Moroșanu susține că s-a confruntat cu anumite fluctuații ale greutății, lucru la care lucrează în permanență. Fostul Faimos depune eforturi considerabile pentru a se menține la un număr ideal de kilograme.
„Fac eforturi mari să mențin greutatea, deocamdată am reușit, zilele astea probabil o să pun un kilogram sau două pentru că vreau să mă simt bine.”, a declarat Cătălin Moroșanu în cadrul emisiunii La Măruță de pe PRO TV.
Așa cum și-a obișnuit fanii, Cătălin Moroșanu a fost foarte sincer cu prietenii săi virtuali. Fostul Faimos a declarat că se simte împlinit și a mărturisit că se află într-un punct al vieții în care lucrurile materiale nu îl mai impresionează, astfel a spus ferm ceea ce își dorește de ziua lui.
Cuprins de emoții, Moro a spus că vrea să fie înconjurat de oameni de calitate , să fie sănătos și să își poată face familia fericită.
„Ce îmi doresc de ziua mea? Să am parte de sănătate, să a grijă de familia mea, să mă înconjor de oameni de calitate și să reușesc să inspir oameni în continuare. Vă mulțumesc pentru mesajele extraordinare și să nu uitați că fără voi eu nu aș exista”, a adăugat celebrul luptător.