Relația dintre Oana Zăvoranu și Mihai Bendeac s-a schimbat total! Cum mulți nu știu ce se întâmplă cu adevărat între cele două vedete, ba se urăsc, ba se iubesc, iată că bruneta a dat cărțile pe față și a explicat ce crede despre actor, dar a spus și ce eveniment picant a avut loc între ei.
Se ceartă și se împacă! Oana Zăvoranu a analizat comportamentul vedetelor, iar în atenția ei a intrat chiar și Mihai Bendeac. Așa cum a obișnuit pe toată lumea, bruneta a fost extrem de sinceră și a spus că actorul îi este simpatic, chiar dacă uneori reușește să o enerveze. Totuși, aceasta îl apreciază pe juratul de la iUmor și consideră că el a fost înzestrat cu un talent uimitor.
„Eu am declarat în nenumărate rânduri că îmi este simpatic, dar există și momente când îmi vine să îi dau numai pumni în cap. Am așa o relație de love-hate, e cu năbădăi, cu Bendeac. Este un personaj mișto, el e personaj, dar și joacă foarte bine. El și atunci când vrea să pară că nu joacă, el joacă. I se pare lui interesant să se manifeste în felul acesta.
Nu are toate țiglele pe casă, ca și mine. Nu are doar o păsărică, are un stol, ca și mine. Îl urmăream și mă zăpăcea cu pozele alea din lift… ăsta are un fetiș cu liftul. Vă spun eu, îi crește libidoul în lift. (…) El cică este din ăsta de nu suportă lume, vrăjeală. Un teatru, e într-o scenetă tot timpul, pentru că își permite. După părerea mea, ăsta e foarte talentat. Am spus mereu că oamenilor talentați tinzi să le ierți multe.”, a spus Oana Zăvoranu.
De asemenea, Oana Zăvoranu a susținut că, în urmă cu o perioadă, ea și Mihai Bendeac au vrut să se întâlnească pentru a vedea dacă au succes privind un viitor amoros. Bruneta le-a povestit tuturor ce s-a întâmplat între ea și actor, spre surprinderea tuturor fanilor. Chiar dacă ei s-au certat în trecut, vedeta nu ține ranchiună.
„Eu cred că tu ești cu ochii pe mine și mă vrei la așternut. Noi am avut niște discuții mai personale. Ne-am pupat? Am apucat să ne pupăm? Nu cred că ne-am pupat, e și dubios așa că…nu cred că ne-am pupat. A vrut să ne întâlnim acasă la el, mă rog. Vă dați seama ce ar fi ieșit dintr-un date cu mine și Bendeac? Că ne-am fi bătut. Nu ne-am pupat, dar am avut așa niște…după care ne-am țigănit în ultimul hal când a făcut mișto de mine. ”, a mai spus Oana Zăvoranu.