Raluca Dumitru a părăsit competiția sportivă unde a reușit să se implice în câteva scandaluri uriașe. Favorita publicului de la Faimoși a ieșit nimeni alta decât Elena Marin. Ce a primit fosta prezentatoare de televiziune la întoarcerea în România? Prietenii ei au fost atenți la fiecare detaliu.
Fanii emisiunii Survivor au mai privit neputincioși încă o eliminare furtunoasă. Zilele trec, iar competiția ajunge din ce în ce mai aproape de a-și găsi câștigătorul. În timpul acesta, concurenții din ambele tabere își iau adio de la marele premiu și de la trofeul pe care toată lumea îl dorea.
Raluca Dumitru a fost ultima eliminată după un parcurs mai lung decât se așteptau chiar și prietenii ei. Cei care o iubesc sunt uimți de anduranța tinerei și de psihicul puternic de care a dat dovadă în zilele petrecute în Republica Dominicană fără mâncare, fără condițiile de trai cu care era obișnuită acasă și printre străini.
Amintim că Faimoasa a fost nominalizată de Elena și a primit mai puține voturi din partea publicului, iar ce apropiați moderatoarei consideră că totul a fost din răutate: ”Nu pot să spun că mă bucur că a ieșit din concurs, însă sunt fericită că se întoarce acasă. Cred că Raluca și-a depășit toate limitele și a ajuns la un nivel la care nici ea nu credea că va ajunge. Mi-e tare dor de ea și abia aștept s-o văd.”
Amica vedetei a mai declarat că toți o așteaptă cu drag și cu un tort de beaza care este preferatul ei. De asmeneea, a mai subliniat și că eliminarea ei din competiție putea fi evitată, dar Faimoșii nu au acționat nici de această dacă ca o echipă. Pașii puteau fi alții din punct de vedere al strategiei care în cele din urmă o lăsau pe Raluca să mai experimenteze din cel mai aspru proiect televizat de la noi.
Un număr mare din telespectatori nu au agreat deloc comportamentul acesteia în unele din ediții. Fosta prezentatoare de la Antena Stars a fost de multe ori în mijlocul unor scandaluri uriașe, iar cel mai recent s-a certat cu Culiță Sterp care a ajuns el în urmă cu mai multe zile acasă.
”Dacă gândea strategic, Elena putea să nominalizeze unul din favoriții publicului din echipa ei și așa ar fi fost mai multe șanse să plece cineva de la Războinici. Știu că ele nu s-au înțeles prea bine în competiție, însă pot să înțeleg de ce Elena a nominalizat-o, probabil că se temea să nu iasă Ștefan, cu care totuși se înțelege mai bine decât cu Zanni și Sebi.
Cred că a fost și puțină răutate a Elenei, nu știu. Așa s-a întâmplat și, cum a zis și Raluca, ea trebuie să rămână cu părțile bune din această experiență. Personal, mie mi s-a rupt sufletul când am văzut-o cu lacrimi în ochi”
Izabela Ioniță, cea mai bună prietenă a Ralucăi Dumitru (Sursa: wowbiz.ro)