Liliana Ștefan și Dan Bittman nu mai formează un cuplu, dar încă fac anumite lucruri împreună! Cei doi s-au reunit recent pentru a dezvălui că nici măcar o despărțire dureroasă nu îi poate ține departe unul de celălalt atunci când vine vorba despre evenimentele importante din familie.
Dan Bittman și Liliana Ștefan au surprins pe toată lumea atunci când au anunțat că și-au spus adio, dar cei doi nu lasă problemele din relație să intervină în viața copiilor pe care îi au împreună. Aceștia au mers la festivitatea de absolvire a licelului pentru fiul lor mijlociu, Patrick. Ei au împreună trei băieți, așa că încearcă să facă totul pentru binele lor.
Cei doi sunt extrem de mândri de copiii lor, așa că popularul cântăreț a ținut să transmită și un mesaj emoționant în mediul online, dezvăluind că despărțirea de femeia ce i-a fost aproape timp de mulți ani nu i-a afectat viața de familie: „A venit rândul lui Patrick. După Alex, este al doilea absolvent al familiei, se pregătește Marc.”, a scris Dan Bittman pe rețelele de socializare.
De asemenea, Liliana Ștefan a vrut și ea să îi transmită fiului mijlociu un mesaj ce a stârnit lacrimile fanilor. Aceasta a spus că o să fie alături de copilul său orice s-ar întâmpla. Dan Bittman și fosta parteneră, deși s-au despărțit și au mers pe drumuri separate, încearcă să fie alături de băieții lor orice s-ar întâmpla.
„Îl știu de când s-a înființat lumea. Lumea mea și lumea lui. De mic i-am zis în toate felurile posibile de la Bobel, că arăta ca o bobiță, la Prințul, pentru că are așa o atitudine. El este Patrick, băiatul cu inima de aur și vorba de miere. Azi s-a încheiat un ciclu important pentru el, liceul. Urmează-ți visele, Patrick! Eu o să fiu mereu pe aproape, mândră de tot ce faci!.”, a transmis Liliana Ștefan.
Vestea că Dan Bittman și Liliana Ștefan s-au despărțit după 25 de ani de căsnicie a luat pe toată lumea prin surprindere. Cei doi păreau extrem de apropiați și pozau în familia perfectă, dar fanii aveau să afle că aceștia sunt despărțiți de mult mai mult timp. În acel moment, cântărețul dezvăluia că separarea s-a produs din vina sa și a ținut foarte mult la mama copiilor săi, dar lucrurile au mers pe un făgaș greșit.
„Liliana Ștefan nu mai este partenera mea de viață de 4 ani cel puțin. Presa a speculat foarte mult pe tema asta. De un an nu mai locuim nici împreună. A trebuit să ne despărțim, am încercat să o facem cât s-a putut de civilizat. Nu vorbesc cu plăcere de despărțirea aceasta, pentru că fiind și mama copiilor mei, este femeia pe care am iubit-o cel mai mult și cu care am fost și cel mai mult timp, dar lucrurile au luat-o razna și aici recunosc că sunt eu de vină și acolo s-a ajuns.”, a spus Dan Bittman în trecut.