Ilie Năstase pare că vrea să-i intre iar în grații soției sale, Ioana Simion, după ce, la sfârșitul lunii iulie, relația lor a dat semne că se clatină serios. Când vrea, fostul campion la tenis poate fi și romantic, sensibil și atent la nevoile femeii din viața sa. Pe 2 august, fostul tenismen a arătat și această latură a personalității sale și pare hotărât să facă tot posibilul ca Ioana să fie ultima lui soție, adică să nu mai urmeze și altele.
Ilie Năstase i-a transmis soției sale, Ioana, un foarte scurt mesaj prin care-și manifestă iubirea față de ea, dar pe Facebook. Fostul sportiv a etichetat contul de Facebook al soției ca să-i atragă atenția și i-a transmis „Forever with you!” (Pentru totdeauna cu tine), urmat de niște emoticoane – un trandafir și o inimioară, ca simboluri ale dragostei. El a publicat și o fotografie în care apare alături de ea.
Se pare că fostul campion este nostalgic, în contextul în care s-a cam certat cu Ioana până au ajuns la intenția de a divorța.
Totuși, momentul romantic n-a durat prea mult la Năstase pentru că acest mesaj a fost apoi șters de pe pagina sa de Facebook. Dacă o să-l cauți, n-ai să-l mai găsești. Noi am reușit să facem o captură foto, deoarece intuiam că astfel de momente „dulci” nu durează prea mult la Năstase. Probabil că Ioana n-a avut nicio reacție la mesajul lui, iar el s-a enervat și l-a șters.
În mod normal, pe 17 august ar fi trebuit să aibă loc nunta lor, dar, în urma unor certuri, a fost anulată. Se pare că fostul sportiv este iar vinovatul, conform afirmațiilor unui apropiat al celor doi:
„Ioana a aflat că Ilie a călcat pe bec. El în continuare se comportă ca pe vremea când era cu Brigitte, face aceleaşi gesturi deranjante, iar Ioana nu tolerează aşa ceva. Şi nu sunt singurele păcate, Ilie a greşit şi altfel, însă nu e cazul să intrăm în detalii, aşa că au umplut paharul, iar Ioana a anulat nunta de pe 17 august şi îi cere divorţul. A vrut să meargă la notar să programeze divorţul chiar acum două săptămâni, după ce au avut nişte certuri aprinse, însă familia ei i-a spus să mai aştepte puţin, să se mai gândească.”