Cel mai tânăr milionar român din Silicon Valley are și un frățior de 10 ani, pe nume David. Copilul-minune îi calcă pe urmele fratelui său mai mare și promite să facă multe lucruri uimitoare, chiar dacă se află la o vârstă fragedă. Cei doi fac o echipă formidabilă și continuă să surprindă o lume întreagă.
Sebastian Dobrincu, cel mai tânăr milionar român din Silicon Valley, a fost exmatriculat în clasa a 12-a pentru că a refuzat să mai participe la olimpiadele la care îl trimitea liceul său. Acesta a plecat în America și a devenit antreprenor, urmărindu-i pe idolii săi. Numele său este auzit peste tot după ce a intrat în Top Forbes al celor mai tineri milionari de până în 30 de ani.
Acesta nu s-a lăsat dezamăgit și a înființat la doar 19 ani o companie de mare succes în America. El a reușit să sincronizeze platformele de social media, iar clienții faimoși l-au recompensat din plin. Muncitor, inteligent și curajos, tânărul român este un adevărat fenomen.
„Trebuia să echilibrez şcoala cu biroul şi nu mai puteam să fac asta. Am fost exmatriculat cu câteva zile înainte de BAC, a fost ceva traumatizant, am simţit că mi s-a restartat viaţa de la zero.”, a spus Sebastian la Antena 3.
Sebastian Dobrincu nu este singurul geniu din familia sa. El mai are un frate în vârstă de 10 ani, pe nume David Dobrincu. Puștiul minune a luat foarte în serios provocarea de a avea o rudă așa de faimoasă în familie și își dorește să își depășească fratele, pe care îl vede ca un exemplu de urmat pentru toată lumea.
„Când eram mic îi tot spuneam că voi deveni mai bun decât el. E destul de greu să fii fratele mai mic al lui Sebi pentru că este acel fel de profesionist care nu stă să își sărbătorească succesul. Este un exemplu pentru mine și îl urmez de când eram mic.
Vreau să mă dezvolt pe cât mai multe domenii că să aleg unul sau mai multe când voi fi mare, și Sebi mă ajută pe partea asta cu business-ul. Aș vrea cu această ocazie să le mulțumesc părinților mei pentru că știu că depun foarte multe eforturi pentru a-mi întreține activitățile. Și vreau să le mulțumesc pentru că au încredere în mine.
Fratele meu a ieșit din zona de confort, cum ar trebui să facem toți. A devenit cea mai bună varianta a lui, cum ar trebui să facă toată lumea. Și eu acum îl urmez.”, a spus puștiul în vârstă de 10 ani, la Sinteza Zilei.