Cosmin Contra ar putea da lovitura. Astfel, fostul selecționer al naționalei României se pregătește să revină în antrenorat, după o pauză de șase luni. El are o ofertă financiară ce ar putea să-i rotunjească veniturile.
Prin urmare, jurnaliștii arabi anunță că noul antrenor al echipei din Arabia Saudită, Al-Ittihad, este Cosmin Contra, iar doi dintre cei mai cunoscuți jurnaliști sportivi din Golf girează pentru această informație.
Mohamed Al-Naami a notat pe Twitter mesajul:
„Cosmin Contra este următorul antrenor al celor de la Al-Ittihad. 100%„.
Abdullah Fallatah a spus și el că sunt șanse foarte mari ca fostul antrenor de la Dinamo să fie instalat la Al-Ittihad:
„Se va încheia un acord cu antrenorul român Cosmin Contra. Șansele sunt de 80%„.
Prin urmare, Cosmin Contra ar urma să îl înlocuiască pe antrenorul brazilian Fabio Carelli, care nu a reușit să cucerească titlul în Arabia Saudită și din nou cea mai bună formație a fost Al-Hilal. Al-Ittihad este numai pe locul trei, la un punct de locul doi, care este ocupat de Al Shabab.
Informațiile care-l „leagă” pe Cosmin Contra de Al-Ittihad au apărut în urmă cu câteva săptămâni. Atunci, contactat de PlaySport.ro, acesta a negat orice discuție cu formația din Arabia Saudită.
”Nu este nimic adevărat. Nici măcar nu am avut discuții cu ei. Nu știu de unde a apărut informația. Vă spun sigur că nu am ajuns la niciun acord cu nimeni. E prima dată când aud de Al Ittihad”, a spus Cosmin Contra, in exclusivitate, pentru PlaySport.ro, în urmă cu aproximativ 10 zile.
Zilele au trecut, astfel că noi informații au apărut în redacția PlaySport.ro, potrivit cărora există o ofertă „mare cât casa” pentru Cosmin Contra, de la Al-Ittihad! Potrivit informațiilor sursei citate,Cosmin Contra este ademenit cu un salariu foarte mare, dar nu a luat o decizie în acest sens. Aceasta ar putea fi prima aventură a lui Cosmin Contra în Orientul Mijlociu, însă acest lucru nu-l prea încântă.
Însă cifrele din contractul l-ar putea face să se răzgândească în următoarele zile, căci, financiar, antrenorul român ar putea da lovitura. Mai mult, a rămas de disputat o singură etapă din campionatul Arabiei Saudite, iar Al-Ittihad mai are șanse să prindă locul doi.
După ce și-a anunțat despărțirea de Dinamo, Cosmin Contra a fost ofertat de Espanyol Barcelona, formație care și-a obținut promovarea în La Liga, la finalul acestui sezon. Din diverse motive însă, Cosmin Contra nu a mai ajuns în Catalunia. Cosmin Contra a fost dorit și pe banca celor de la CSU Craiova, înainte de a fi adus grecul Marinos Ouzounidis. Cosmin Contra nu a ajuns la o înțelegere cu Mihai Rotaru, astfel că mutarea a picat definitiv.
Cu Marinos Ouzounidis, Universitatea Craiova a obținut trofeul Cupei României, terminând pe locul trei în Liga 1.